Recomandările lunii aprilie

Poftiţi şi recomandaţi


Blogul nostru caută colaboratori serioşi, care să scrie recenzii pertinente şi argumentate, articole interesante şi bine documentate, şi să realizeze interviuri cu artişti care să acopere un spectru muzical cât mai larg. Cei interesaţi pot să ne contacteze la adresa de mail afişată mai sus. Vă mulţumim!

URFAUST – “Der freiwillige Bettler” [Ván Records]

After the release of two impressive studio albums and a few EPs and splits, my expectations for the new Urfaust full-length were obviously and logically pretty high. Because this formidable Dutch duo is known to be among the innovators of black metal, having crafted its own easily distinguishable sound, I expected nothing less than another release that pushes the boundaries of the genre and challenges our senses with a blistering musical experience.

The album starts off with “Vom Gesicht und Rätsel,” a typical Urfaust song with medieval-tinged guitar themes accompanied by IX’s trademark haunting singing/screaming. The title track is like a trip into the abyss, a pitch-black soundscape created with the help of eerie chanting, very slow, ritualistic-like drumming, and a great dark ambient closing part that only intensifies the gloomy atmosphere. “Das Kind mit dem Spiegel” lifts us from the abyss and takes us on an astral journey in search of an escape from the earthly anguish. Or perhaps on a journey in search of emotional cleansing? The state of dark meditation and depression returns with “Der Mensch, die kleine Narrenwelt,” a slow, dirge-like song with quite an otherworldly feeling overall. On “Ein leeres Zauberspiel” the band picks up the rhythm and provides the fastest and arguably most uplifting song on the album, only to drag us back to the doom and gloom on the next track, the electronically-tinged and ice-cold “Der hässlichste Mensch” that could have fit very well on their “Drei Rituale Jenseits des Kosmos” EP in my opinion. The album closes with the emotionally-charged “Der Zauberer,” a song that could make even the Devil weep at times. A worthy finish indeed.

All in all, “Der freiwillige Bettler” is yet another strong release from the Dutch masters and a testament to their ability to intoxicate and forever possess you with their outstanding musical craftsmanship. Just put the headphones on and immerse yourselves into the music.

10/10

Links:

Facebook and Myspace (for the latest news and updates regarding the band)

Ván Records and Bigcartel (here you can buy lots of Urfaust goodies)

Interviu ASTERO

Formaţia Astero este una dintre cele mai interesante şi promiţătoare apariţii pe scena rock autohtonă de anul trecut. Albumul lor de debut, „Voi, noi şi maimuţele,” ne dezvăluie un rock alternativ plin de energie şi o voce feminină remarcabilă, dar şi o trupă cu un potenţial artistic consistent şi un viitor promiţător. Aşadar, am rugat-o pe Laura, solista celor de la Astero, să ne răspundă la câteva scurte întrebări legate de album şi de activitatea formaţiei.

Muzika Magika: Salut, în primul rând îţi mulţumesc că ai acceptat ideea interviului. Anul trecut aţi lansat albumul de debut „Voi, noi şi maimuţele”. Eşti mulţumită de reacţiile de până acum ale presei şi fanilor?

Laura: Bună, mulţumesc şi eu de invitaţie. Da, anul trecut în noiembrie am lansat albumul şi până acum am primit destul de mult feedback pozitiv de la cei care ne-au ascultat fie live, fie albumul. De asemenea, de la lansare primim mai multe propuneri de concerte în diverse cluburi decât aveam înainte. Cel mai frumos mi se pare că, de atunci, din ce în ce mai mulţi oameni mă abordează să ne felicite pentru vreun concert de-al nostru la care au nimerit din greşeală şi care le-a plăcut sau pentru că au dat peste vreuna din paginile noastre de internet şi ne-au ascultat piesele de pe album. Astea sunt cele mai mişto reacţii, din care înţeleg că e ok ceea ce facem şi că lumea ne înţelege muzica.

MM: Aţi lansat albumul pe cont propriu, nu la o casă de discuri. De ce aţi ales varianta asta?

Laura: Uf, multe motive aici… în primul rând albumul a fost oarecum un experiment pentru noi, aşa, să vedem ce se întâmplă şi cum decurge procesul de lansare a unui album; voiam mai multe canale prin care să ne facem auziţi, plus că pentru participări la festivaluri sau pentru a încerca să cântăm într-un club ni se cerea un demo, aşa că am înregistrat un demo mai lung şi am zis să îl dăm la toată lumea nu doar organizatorilor şi patronilor din baruri. Fiind un experiment, nu ne-am permis să investim foarte mult în el şi o casă de discuri ar fi însemnat bani în plus pentru impozite, pentru timbru şi pentru un număr mai mare de exemplare decât ce aveam noi în cap, şi de banii ăştia primeam în schimb doar plasarea albumului în magazine, pe când publicul nostru ţintă nu prea stă să caute albume de alternativ pe rafturile din Cora. Toate astea veneau şi cu condiţionarea preţului albumului, ceea ce l-ar fi făcut mai inaccesibil. Per total, prea multe compromisuri şi niciun avantaj. Aşa ne-am făcut noi regulile, cu scopul de a fi cât mai ascultaţi şi cred că până acum s-a dovedit că am ales calea cea bună.

Foto: Adrian Dobre

MM: V-aţi gândit să faceţi un clip la vreo piesă de pe album?

Laura: Sincer, da, avem vreo două piese în vedere pentru clipuri; prima dintre ele, Dimineaţa, este una din piesele care au primit cele mai multe laude, şi este piesa de la care a plecat şi numele albumului. Oricum în ultima vreme am avut parte de multe brainstorm-uri privind subiectul videoclipului şi tipul de filmare. Am vorbit deja cu cei care se vor ocupa de partea tehnică şi mai aşteptăm doar să se facă mai cald afară şi îi dam bătaie! :D De-abia aştept, cred că o să fie o experienţă foarte tare. :D

MM: Ascultând albumul, nu am putut să nu-ţi remarc vocea deosebită. Ai luat lecţii de canto?

Laura: Mulţumesc mult! Nu, canto nu am apucat să fac, ar fi cazul totuşi, mai am foarte multe de învăţat, mai ales pe partea de respiraţie, şi tot vreau şi încerc sa îmi dezvolt vocea de piept, să pot urca cât mai sus ca notă; cine ştie, poate învăţ şi eu să fac powerscreaming :D. Norocul meu a fost că datorită lecţiilor de pian mi-am dezvoltat destul de bine urechea muzicală şi mă ajută să îmi controlez cât de cât vocea, chiar dacă nu am foarte mult exerciţiu în sensul ăsta.

MM: Care sunt câteva dintre vocile feminine care te-au influenţat de-a lungul anilor şi de ce?

Laura: Sunt multe exemple, mai multe masculine, cred, dar sunt câteva metal chicks pe care le admir în mod deosebit: Anneke van Giersbergen (ex-The Gathering), voce deosebită şi un control foarte bun asupra ei, Amy Lee (Evanescence) are un timbru foarte mişto, o ureche impecabilă şi gândeşte armoniile din piesele sale într-un mod incredibil. Anouk – foarte multa forţă şi pasiune în voce şi un timbru destul de grav pentru o fată, atipic şi interesant în acelaşi timp. Solistele de la Guano Apes (Sandra Nasić) şi de la Stolen Babies (Dominique Lenore Persi) îmi mai plac foarte mult, cam pentru aceleaşi motive: atitudine şi jocul dintre melodie ai zbierat, mi se pare o combinaţie foarte mişto şi cât de cât neaşteptată în general la fetele soliste; şi tot ni sensul acesta o admir enorm pe solista de la Arch Enemy (Angela Gossow), are un fel de a ţipa foarte puternic şi mişto şi reuşeşte sa îi înveţe pe multi dintre băieţii duri ai heavy metalului meserie :P. De pe plaiurile mioritice, sunt două voci care în opinia mea sunt cele mai deosebite din ce am ascultat pana acum: Petra Acker şi Raluca Leahu (Magnolia), ambele compun frumos şi au voci memorabile.

Sunt multe, foarte multe tipe cu voci geniale, nu toate şi le folosesc aşa cum ar trebui, nu toate cântă ceva ce să ascult eu, dar sunt multe fete incredibile în industria asta, care ar merita menţionate.

MM: Mai eşti implicată şi în alte proiecte muzicale în afară de Astero? Şi dacă da, care sunt acestea?

Laura: În momentul de faţă nu sunt, am stabilit împreună cu băieţii din trupă că Astero cere exclusivitate, aşa că nici unul dintre noi nu este implicat în alte proiecte muzicale.

Foto: Dana Andrei

MM: La ce trebuie să se aştepte cei care doresc să meargă la un concert Astero?

Laura: Distracţie şi vremuri bune :P Păi, în primul rând muzică bună, energie, ceva stand up comedy şi un ritm mişto pe care să dai din plete. Încercăm să învăţam de la un concert la altul cum să facem un spectacol cât mai bun şi mai antrenant şi să ne distrăm din ce în ce mai mult cântând ceea ce ne place. Noi ne aşteptăm de la public la energie, ceva sing along pe piesele mai cunoscute şi băieţii tot spera la groupies, minione şi blonde :D

MM: Aveţi deja idei sau piese pentru viitorul material discografic?

Laura: Avem şi facem în continuare piese noi, setlist-ul nostru actual este pe jumătate făcut din piese care nu se regăsesc pe album. Cu experienţa vine şi cunoaşterea şi piesele mai noi suna din ce în ce mai bine şi sunt din ce în ce mai lucrate, dar vrem sa avem o lista suficient de mare de piese ca sa alegem doar ce este mai bun pentru viitorul album. Cu primul ne-am grăbit puţin, asta e, entuziasmul, şi am regretat că nu am putut include şi piese compuse după înregistrarea albumului.

MM: Cei care doresc să achiziţioneze albumul, cum o pot face?

Laura: Albumul se poate găsi sub formă de CD la noi, avem datele de contact pe www.myspace.com/trupaastero si pe pagina de Facebook, cine doreşte ne trimite mesaj şi îi trimitem albumul, ori ne întâlnim personal sa i-l înmânam, se va mai putea găsi şi la intrare la unele concerte; sub formă digitală se poate achiziţiona de pe situl bestmusic.ro la categoria “shop” – http://www.triplu.ro/download-mp3/Astero—Voi-noi-si-maimutele/32138

MM: Mulţumim pentru interviu şi mult succes în continuare.

Laura: A fost plăcerea mea, mulţumim mult şi de asemenea succes şi vouă!

Foto: Adrian Dobre

40 Watt Sun – “The Inside Room” [Cyclone Empire]

Ascultătorii de doom tradiţional sunt foarte probabil familiarizaţi deja cu trio-ul britanic Warning. Al doilea album al formaţiei, „Watching from a Distance” (2006), este considerat atât de critici cât şi de fani o bornă importantă în istoria recentă a genului. Din păcate, spre dezamăgirea multora, Warning s-a desfiinţat în 2009, însă pe rămăşitele trupei a apărut 40 Watt Sun, care include doi foşti membri – Patrick Walker (voce/chitară) şi Christian Leitch (tobe) – cărora li s-a alăturat William Spong la bas.

Aşa cum era de aşteptat, albumul lor de debut „The Inside Room” duce mai departe linia muzicală a formaţiei Warning de-a lungul celor cinci compoziţii epice. Iar cei care decid să cumpere versiunea albumului pe vinil vor avea parte şi de bonus track-ul „Take Me in.” Unul din principalele puncte de atracţie ale albumului rămâne performanţa vocală de excepţie a lui Patrick Walker, care reuşeşte perfect să transmită sentimentele de melancolie, nostalgie şi alienare care abundă în texte, iar vocea sa plină de emoţie pur şi simplu te face să te treacă fiorii. Piese precum „Restless” sau „Carry Me Home” sunt parcă menite a înmuia chiar şi inimile de piatră. În plus, albumul beneficiază de o producţie curată, care pune în valoare fiecare instrument, plus superbele linii vocale.

În opinia mea, „The Inside Room” se anunţă deja drept unul dintre albumele de excepţie pe acest an. 40 Watt Sun demonstrează cu prisosinţă că „simte” doom-ul tradiţional, că îl cântă din pasiune, ceea ce face ca albumul să devină audiţie obligatorie pentru toţi fanii genului.

Albumul poate fi comandat de aici

Link-uri: Facebook şi site oficial.

40 Watt Sun: William Spong (bas), Christian Leitch (tobe), şi Patrick Walker (voce/chitară)

 

Rock on, girls!

Iată că a sosit ziua de 8 martie şi cum altcumva aş putea să o sărbătoresc aici, pe Muzika Magika, decât publicând un articol prin care să îmi arăt recunoştinţa faţă de câteva dintre femeile care şi-au pus amprenta asupra scenei rock şi metal internaţionale şi autohtone de-a lungul anilor prin creaţiile artistice şi prezenţa scenică, încântându-mi auzul şi privirea. Evident, articolul de faţă nu are nici pe departe pretenţia de a epuiza subiectul, pentru asta fiind nevoie de o carte întreagă.

Janis Joplin

De-a lungul timpului, scena rock şi metal internaţională a fost dominată de câteva prezenţe feminine emblematice. Poate că prima mare personalitate feminină a rock-ului a fost Janis Joplin. Deşi contemporană cu nume legendare precum Jim Morrison sau Jimi Hendrix, nu a fost eclipsată deloc de personalitatea acestora, influenţând prin creaţiile sale o întreagă generaţie de tineri şi fiind jelită de milioane de oameni atunci când s-a stins prematur din viaţă în 1970, la vârsta de 27 de ani. Odată cu trecerea anilor şi cu diversificarea rock-ului, în mod firesc şi prezenţa feminină s-a intensificat. Anii 1970 au pus pe harta rock-ului/metalului mai multe formaţii feminine sau parţial feminine de primă mână. În primul rând e vorba de trupa canadiană Heart, înfiinţată în 1973 de către surorile Ann şi Nancy Wilson. Formaţia a scos câteva albume reuşite în primii ani ai carierei, însă a cunoscut un succes comercial fulminant abia în a doua jumătate a anilor 1980, când a editat două albume care vor rămâne pentru totdeauna în memoria fanilor, şi anume „Heart” în 1985, şi „Bad Animals” în 1987, ultimul conţinând printre altele şi deja legendara piesă „Alone.” O altă formaţie feminină notabilă este Girlschool din Marea Britanie, înfiinţată în 1978. Trupa şi-a făcut un nume ca parte a curentului New Wave of British Heavy Metal (NWOBHM), devenit cunoscută şi datorită colaborării cu cei de la Motörhead. De asemenea, Girlschool este activă şi în prezent, având deja în spate o carieră prestigioasă care depăşeşte trei decenii. Anii 1970 au fost şi martorii exploziei punk-ului pe scena muzicală, iar una dintre cele mai importante exponente ale genului rămâne trupa britanică Siouxie and the Banshees, fondată de solista Siouxue Sioux în 1976. De-a lungul carierei, trupa a avut în componenţă (e drept, doar meteoric) şi câteva nume uriaşe ale scenei precum Sid Vicious (Sex Pistols) sau Robert Smith (The Cure), explorând cu succes şi alte teritorii muzicale, cum ar fi gothic rock-ul sau post punk-ul.

Doro Pesch (ex-Warlock)

Mergând mai departe în timp, ajungem la o altă personalitate a rock-ului mondial: Joan Jett. Artista şi-a câştigat notorietatea în 1981 când a lansat alături de cei de la Blackhearts preluarea piesei „I Love Rock’n’Roll”, cântată iniţial de formaţia Arrows. De atunci, această piesă a devenit unul din imnurile rock-ului, ajungând una dintre cele mai difuzate şi apreciate melodii de gen. Anii 1980 au adus în prim-plan heavy metal-ul, care în acest deceniu a cunoscut un real succes de public, aducând în prim-plan şi două voci feminine de clasă: Doro şi Lita Ford. Prima s-a remarcat prin vocea sa distinctă şi personalitatea puternică în calitate de solistă a trupei germane Warlock, alături de care a cunoscut numeroase succese între 1982 şi 1988. Albumul clasic „Triumph and Agony,” lansat în 1987, este o mostră cât se poate de elocventă a talentului ei vocal şi componistic. Iar după ce formaţia s-a desfiinţat, a început o carieră solo care continuă şi în ziua de azi. Lita Ford, cealaltă solistă de succes din această perioadă, deşi şi-a început cariera în anii 1970 ca membră al trupei feminine The Runaways, a devenit cunoscută publicului larg ca artistă solo odată cu lansarea albumului intitulat „Lita” în 1988. Duetul său cu Ozzy Osbourne de pe piesa „Close My Eyes Forever” rămâne una dintre baladele de neuitat ale genului. Din păcate după succesul comercial din această perioadă, cariera Litei Ford a luat-o pe o pantă descendentă, revenirea discografică de acum doi ani neavând succesul scontat.

Sabina Classen (Holy Moses)

De asemenea, în acest deceniu, şi alte subgenuri metalice, precum thrash metal sau death metal au luat cu asalt lumea metalului, ducând intensitatea şi agresivitatea muzicii şi a mesajului liric la nivele necunoscute până în acel moment. Deşi la acea dată părea destul de greu de conceput că prezenţa feminină se poate insinua chiar şi aici, din fericire această temere nu s-a adeverit. Nume precum Sabina Classen şi Jo Bench au ajuns deja sinonime cu thrash metal-ul, respectiv death metal-ul. Prima dintre ele este solista vocală a trupei germane Holy Moses, înfiinţată în 1980. Sabina s-a remarcat prin ferocitatea sa vocală, făcând furori în lumea metalelor grele şi demonstrând că nu este cu nimic mai prejos decât colegii ei de breaslă Mille Petrozza (Kreator) sau Tom Angelripper (Sodom). Iar Jo Bench, basista şi unul din veteranii formaţiei britanice Bolt Thrower, rămâne una dintre cele mai respectate figuri ale genului death metal datorită perseverenţei şi devotamentului său, calitate din ce în ce mai rară în lumea muzicală de astăzi.

Jarboe (ex-Swans)

Anii 1980 au fost productivi şi în privinţa altor subgenuri ale rock-ului, precum rock-ul alternativ, cel industrial şi experimental sau noise, mai multe femei punându-şi talentul în slujba acestora. Pixies este un nume de rezonanţă al rock-ului alternativ, având şi statutul de pionieri ai genului. Cele patru albume de studio pe care le-au editat de-a lungul carierei pot fi considerate clasice, o contribuţie majoră în acest sens aducând-o şi Kim Deal, basista şi una din vocile formaţiei. Cred că e suficient să amintesc impactul pe care muzica lor l-a avut asupra celor de la Nirvana pentru a sublinia importanţa pe care Pixies o joacă în istoria muzicii rock. Începând cu 1988, Deal a activat cu succes şi în trupa (aproape) feminină de rock alternativ The Breeders, cunoscând un succes comercial notabil cu albumul „Last Splash” din 1994. Piesa „Cannonball” este şi acum considerată clasică de fanii genului. O altă trupă de rock alternativ şi experimental, ale cărei baze au fost puse în acea decadă şi care conţine o remarcabilă prezenţă feminină, este Sonic Youth. Kim Gordon, basista, chitarista şi una din vocile trupei, a contribuit major la creionarea şi reinventarea sunetului trupei de-a lungul îndelungatei lor cariere care numără treizeci de ani în acest moment. Nu în ultimul rând, merită amintită aici şi Jarboe, una dintre vocile feminine pe care le apreciez în mod special. Jarboe s-a făcut remarcată după ce s-a alăturat formaţiei de post-punk, rock industrial şi experimental Swans, cu care a scos mai multe albume de clasă, punându-şi decisiv amprenta asupra sunetului formaţiei prin abilitatea ei extraordinară şi uşurinţa de a aborda o varietate largă de genuri muzicale. După desfiinţarea formaţiei în 1997, Jarboe a urmat o carieră solo, colaborând printre altele cu nume grele de pe scena rock, precum Neurosis sau Justin Broadrick (ex-Napalm Death, Godflesh, Jesu).

Annecke van Giersbergen (ex-The Gathering, Agua de Annique)

Anii 1990 au adus schimbări majore în lumea muzicii rock. Rock-ul alternativ a fost îmbrăţişat de mainstream, iar metalul a fost neglijat şi trimis în underground. Cu toate acestea metalul a supravieţuit cu destul succes, atât datorită eforturilor unor case de discuri independente (Nuclear Blast sau Century Media) care au promovat genul în ciuda tuturor greutăţilor, cât şi a fanilor care nu au abandonat corabia care părea că se scufundă din ce în ce mai rău, rămânând fideli până la capăt. După cum vom vedea mai jos, metalul acestui deceniu nu a dus lipsă nici de prezenţe feminine remarcabile. Mijlocul deceniului a adus în prim-plan o serie de formaţii de death/gothic/doom şi implicit câteva soliste, dar şi o instrumentistă de valoare. Fanii genului sunt bine familiarizaţi cu trupa germană Crematory şi cu excelentele temele de clapă compuse de Katrin Goger, unul din stâlpii formaţiei de aproape două decenii. Katrin are un mare merit în transformarea unor albume ca „Illusions” (1995) sau „Awake” (1997) în puncte reper ale genului. Una dintre vocile de excepţie ale acestui gen este Liv Kristine, care s-a remarcat prin activitatea sa în trupa norvegiană Theater of Tragedy. Contribuţia sa substanţială la reuşita unor albume ca „Velvet Darkness They Fear” (1996) sau „Aégis” (1998) i-au asigurat şi o carieră de succes sub titulatura Leaves’ Eyes, care continuă şi în momentul de faţă. Iar în 2005, Liv Kristine a fost chiar nominalizată la premiul Grammy ca semn al recunoaşterii valorii sale. Pe lângă asta, merită amintite şi colaborările sale cu nume importante din undergound precum trupa germană de death metal Atrocity, Doro Pesch, sau controversata formaţie de black metal britanică Cradle of Filth (pe albumul „Nymphetamine” din 2004), care printre altele a lansat-o şi pe Sarah Jezebel Deva, o altă voce feminină importantă în peisajul metalic actual, cu o înclinaţie evidentă spre dramatism. Pe lângă Cradle of Filth, Sarah mai lucrat şi cu alte nume cunoscute precum The Kovenant, Therion sau Mortiis, iar anul trecut şi-a lansat primul album solo, intitulat „A Sign of Sublime.” Totuşi, în opinia mea, cea mai importantă voce din peisajul rock-ului/metalului gotic rămâne Anneke van Giersbergen, fosta solistă a olandezilor de la The Gathering. Debutul ei vocal de pe albumul „Mandylion” (1995) este ceva ce cu greu poate fi caracterizat în cuvinte, este pur şi simplu magic. După ce a părăsit trupa, Anneke s-a concentrat pe cariera solo sub numele Agua de Annique, cu care a explorat şi alte teritorii muzicale, editând deja trei albume remarcabile, şi anume „Air” în 2007, „Pure Air” şi „In Your Room” din 2009, în care îşi etalează vocea sublimă, expresivă şi originală.

L7

Aşa cum aminteam la începutul precedentului paragraf, rock-ul alternativ / grunge-ul au pătruns în mainstream odată cu începutul anilor 1990, ceea ce nu e deloc rău, ba dimpotrivă, deoarece a oferit ocazia unor trupe foarte talentate să beneficieze de o binemeritată şi substanţială expunere mediatică. Pe lângă The Breeders, de care am scris mai devreme, au existat şi alte formaţii feminine sau parţial feminine de gen care au făcut furori în acea perioadă. Aici am în vedere în primul rând formaţiile L7, Skunk Anansie, Garbage, The Cranberries şi Hole. L7 a fost înfiinţată în 1985, însă a cunoscut marele succes de-abia în 1992, odată cu lansarea faimosului album „Bricks Are Heavy.” Muzica directă cu texte fără ocolişuri, dublul asalt vocal asigurat de carismaticele Donita Sparks şi Susan Gardner, precum şi concertele pline de energie au transformat formaţia într-o veritabilă maşinărie rock. Cred că pentru orice fan Skunk Anansie principala atracţie este vocea superbă a solistei Skin, care a dus formaţia spre culmile succesului odată cu lansarea unor albume clasice ca „Paranoid and Sunburt” (1995) şi Stoosh (1998). Abilitatea lui Skin de a îngemăna agresivitatea, tensiunea şi emoţia, rămâne greu de egalat.

Heather Nova

Cei de la Garbage, care îmbină cu măiestrie rock-ul alternativ cu muzica electronică, reprezintă un alt exemplu de formaţie cu o solistă (Shirley Manson) care eclipsează restul formaţiei datorită personalităţii şi talentului său ieşit din comun. În ciuda numelui, formaţia a editat doar albume de calitate, ieşind la rampă cu piese de neuitat ca „Only Happy When It Rains”, „Stupid Girl,” “Push It” sau “I Think I’m Paranoid” şi reuşind să vândă până în momentul de faţă în jur de 17 milioane de albume. Formaţia irlandeză The Cranberries a pătruns în mainstream odată cu albumul de debut „Everybody Else Is Doing It, so Why Can’t We?” în 1993, care a adus în atenţia lumii inconfundabila voce a solistei Dolores O’Riordan. Însă marele succes a fost atins cu al doilea album „No Need to Argue” (1994) care propune un set de compoziţii mature, pline de emoţie, şi cu mesaje care uneori ating probleme sociale şi politice, precum magnifica piesă „Zombie.” După alte trei albume de studio alături de formaţie, Dolores a început şi o carieră solo, lansând deja două materiale foarte apreciate de public: “Are You Listening?” (2007) şi “No Baggage” (2009). De curând, The Cranberries au revenit în atenţie cu un turneu (care a cuprins un şi concert la Bucureşti), iar în momentul de faţă lucrează la un nou material preconizat să fie lansat în cursul acestui an. Hole a început să îşi facă simţită prezenţa încă din 1991, odată cu editarea albumului de debut „Pretty on the Inside,” produs şi de Kim Gordon de la Sonic Youth, dar şi-a câştigat notorietatea odată cu mariajul ultra-mediatizat dintre Courtney Love, chitarista şi solista formaţiei, şi Kurt Cobain, legendarul lider al formaţiei Nirvana. Totuşi, în ciuda controverselor şi a numeroaselor scandaluri, nimeni nu poate să nege talentul lui Love, care iese clar în evidenţă pe albumul „Live Through This” (1994) pe care îl consider unul dintre cele mai importante din istoria stilului grunge. Tot de Hole se leagă şi lansarea pe prim-planul scenei muzicale a Melissei Auf der Maur, despre care vom vorbi însă ceva mai încolo. Nu pot încheia paragraful fără a aminti de o artistă solo cu un talent divin şi o voce de-a dreptul angelică: Heather Nova. Al doilea său album de studio, intitulat „Oyster” şi lansat în 1994, a propulsat-o definitv în panteonul vocilor feminine de aur ale rock-ului.

Jack Off Jill

Acest deceniu a fost şi martorul apariţiei în underground a mişcării ideologico-muzicale riot grrrl care îngemăna structurile simple şi agresivitatea punk rock-ului cu activismul feminist. Cele mai notabile nume au fost Bikini Kill şi Bratmobile, care au lansat câteva materiale discografice notabile, mai ales Bikini Kill, care a făcut ceva valuri cu albumul lor de „Pussy Whipped”, lansat în 1993. Trupa de rock alternativ/punk Babes in Toyland, construită în jurul personalităţii solistei Kat Bjelland, deşi nu avut un succes de public remarcabil, a lăsat în urmă câteva creaţii valoroase, mai ales albumul „Fontanelle” din 1992. Iar formaţia Jack Off Jill, cu toate că a lansat doar două albume de studio în opt ani, şi-a câştigat mulţi adepţi în underground, atât datorită abilităţii componistice, cât şi a prestaţiilor vocale de excepţie ale solistei Jessicka Fodera. De fiecare dată când le ascult muzica, mai ales capodopera „Clear Hearts, Grey Flowers din 2000, mă încearcă un uriaş sentiment de regret că s-au desfiinţat înainte de a cunoaşte marele succes, pe care l-ar fi meritat pe deplin. Oricine ascultă piese ca „My Cat” şi „Vivica” poate să se convingă singur(ă) de uriaşul talent şi potenţial de care a beneficiat Jack Off Jill.

Noul mileniu a adus o serie de schimbări pe scena rock şi metalică. Răspândirea pe scară largă a Internetului şi dezvoltarea reţelelor de socializare au permis multor artişti sau case de discuri de specialitate de a se afirma sau promova mai eficient. De asemenea, numărul festivalurilor de gen a crescut simţitor, în vreme ce unele dintre ele au luat amploare, ajungând adevărate festivaluri-mamut (de exemplu Wacken Open Air) unde zeci de mii de fani participă an de an, biletele fiind vândute cu multe luni în avans. Iar anul 2003 a fost martorul apariţiei festivalului Metal Female Voices Fest, care are loc în Belgia în fiecare an.

Angela Gossow (Arch Enemy)

Poate cel mai important nume feminin în aria death metal la ora actuală este Angela Gossow, solista formaţiei Arch Enemy, devenită celebră datorită ferocităţii ieşite din comun a vocii sale şi a apariţiilor live pline de energie şi agresivitate. Fără îndoială, performanţele sale vocale au contribuit substanţial la creşterea popularităţii formaţiei de-a lungul anilor. O altă voce feminină a metalului extrem care impresionează prin calităţile sale este cea lui Candance Kucsulain, solista trupei americane de metalcore Walls of Jericho. De-a lungul anilor, Candance a demonstrat că e în stare să interpreteze atât partituri vocale brutale, cât şi melodioase cu multă abilitate, iar energia pe care o degajă pe scenă este impresionantă. Una dintre cele mai insolite apariţii în aria metalului extrem a fost cea a formaţiei canadiene de metal extrem Kittie, înfiinţată de surorile Mercedes şi Morgan Lander în 1996. Primele două albume de studio – „Spit” (1999) şi „Oracle” (2001) – le-au propulsat în prim-planul scenei metalice, performanţele vocale ale solistei Morgan reprezentând un factor decisiv în ecuaţia succesului. De asemenea, nici punk-ul nu a rămas dator la capitolul prezenţe feminine, oferindu-ne trupa americană The Distillers, înfiinţată de solista şi chitarista Brody Dalle care a ieşit în evidenţă prin vocea ei aspră şi compoziţiile de mare clasă, mai ales de pe al treilea album, “Coral Fang” lansat în 2003. E aproape imposibil să vorbim de scena metalică a acestei perioade fără să amintim de formaţia finlandeză de power metal simfonic Nightwish. Deşi a început să se afirme în 1998, odată cu fenomenalul album „Oceanborn”, trupa a atins succesul maxim în prima decadă a noului mileniu, după lansarea albumului „Wishmaster” în anul 2000. Punctul forte a fost vocea extraordinară a sopranei Tarja Turunen care a completat impecabil orchestraţiile complexe, uneori bombastice, ale formaţiei. Din păcate, Tarja a părăsit Nightwish în 2005, iar înlocuitoarea ei, Anette Olzon, deşi are calităţi vocale incontestabile, nu e reuşit să se ridice la valoarea acesteia, la fel cum nici Blaze Bailey nu reuşise să se ridice la nivelul lui Bruce Dickinson ca vocalist al celor de la Iron Maiden.

Jessica Thoth (Jex Thoth)

Aş vrea să mai amintesc alte trei voci feminine din zona underground care m-au impresionat foarte plăcut în ultima vreme. Duo-ul canadian Menace Ruine este o entitate muzicală greu de încadrat într-un gen anume, care îmbină black metal-ul, harsh noise-ul şi folk-ul, creând un stil propriu. Elementul decisiv al formaţiei este vocea lui Geneviève şi liniile sale vocale solemne şi marţiale care te vor bântui multă vreme după ce le asculţi. O altă voce superbă este cea a Jessicăi Thoth, solista formaţiei de doom şi rock psihedelic Jex Thoth, care te captează prin timbrul său vocal inconfundabil şi magia extraordinară pe care o degajă. Nu în ultimul rând aş vrea să remarc solista formaţiei portugheze Ava Inferi, Carmen Susana Simões, a cărei voce cu multe accente spirituale şi mistice este perfect în ton cu muzica formaţiei care se înscrie pe aceleaşi coordonate. Ca o notă, merită amintită colaborarea recentă dintre Ava Inferi şi compatriotul nostru Costin Chioreanu, care s-a ocupat de partea grafică a noului lor album “Onyx” şi a realizat noul lor videoclip “Majesty.”

Melissa Auf der Maur

Sfârşitul anilor 1990 şi prima decadă a noului mileniu au adus în atenţie în mainstream cel puţin două voci feminine de excepţie: Sandra Nasić şi Melissa Auf der Maur. Prima s-a remarcat în calitate de solistă a trupei germane de rock modern Guano Apes, vocea puternică şi versatilitatea vocală transformând-o în principalul atu al trupei în atingerea succesului comercial. Sunt convins că fanii genului îşi aduc aminte cu multă plăcere de hituri ca „Open Your Eyes” sau „Lords of the Boards,” care au făcut ravagii la multe party-uri în acea perioadă. Melissa Auf der Maur a început să iasă cu adevărat la rampă odată cu activitatea sa ca basistă în celebrele formaţii de rock alternativ / grunge Hole şi Smashing Pumpkins, unde a stat în umbra unor nume cu rezonanţă precum Courtney Love şi Billy Corgan. Explozia ei pe scena muzicală a avut loc odată cu lansarea primului său album solo omonim în 2004, pe care îl consider o capodoperă a rock-ului alternativ. Aici îşi etalează cu adevărat atât calităţile sale ca instrumentistă şi compozitoare, cât şi uriaşul său potenţial vocal necunoscut marelui public până la acea dată. După o pauză de şase ani, a revenit anul trecut cu un nou album solo, intitulat „Out of Our Minds,” care conţine orchestraţii mai complexe, dar şi un duet excelent cu legendarul Glenn Danzig pe piesa „Father’s Grave.” În opinia mea, şi după lansarea acestui album, Melissa Auf der Maur îşi menţine statutul de regină a rock-ului alternativ. Artista mai este implicată în proiectul Hand of Doom, o formaţie în care interpretează piese Black Sabbath şi cu care a lansat un album live. Merită să îl ascultaţi şi să vă minunaţi.

Laura (Astero)

Nu în ultimul rând, aş vrea să amintesc şi de câteva prezenţe feminine notabile de pe scena rock şi metal autohtonă. Fără îndoială, una dintre cele mai active artiste din momentul actual este Ela, care s-a făcut remarcată ca basistă a formaţiei de death metal Necrovile, cu care a scos deja un album („The Pungency of Carnage”) şi a participat în mai multe turnee europene şi naţionale. Dar nu s-a oprit aici. În 2007, a pus bazele formaţiei de grindcore Clitgore, unde acum ocupă şi postul de vocalist, pe lângă cel de basist. Şi Clitgore are o activitate concertistică bogată, având la activ zeci de concerte în ţară şi prin Europa. Pe lângă asta, Ela a pus bazele Necrogore Promotion cu scopul de a promova muzica metalică la noi în ţară, organizând mai multe concerte şi festivaluri de gen. Pentru toate astea, merită tot respectul şi admiraţia noastră. O prezenţă vocală feminină care m-a impresionat anul trecut, de data asta din aria rock-ului alternativ, este Laura, solista celor de la Astero. Albumul lor de debut, intitulat „Voi, noi şi maimuţele” şi lansat anul trecut, scoate în evidenţă vocea deosebită a Laurei, trupa având la activ şi o serie de concerte foarte apreciate de public. Într-un context de normalitate, Astero ar beneficia de o expunere mediatică mult mai mare, adică pe măsura talentului lor, şi ar vinde cel puţin o mie de albume, dar cum la noi normalitatea este încă o noţiune destul de vagă, adevăratele talente autohtone continuă să fie sub-apreciate sau marginalizate. A treia prezenţă feminină notabilă în momentul de faţă este cvartetul de hard rock Idol, care şi-a făcut simţită prezenţa din ce în ce mai tare în ultima vreme. Momentan, formaţia lucrează la albumul de debut, preconizat să apară în cursul acestui an.

Aşa cum am văzut, rolul femeilor pe scena rock şi metal s-a intensificat odată cu trecerea anilor, în momentul de faţă mai toate sub-genurile putându-se mândri cu prezenţe feminine notabile. Desigur, este loc şi de mai bine, şi sper ca pe viitor implicarea femeilor să crească şi să avem parte de numeroase alte surprize plăcute. Rock on, girls!