Food: jocul cu beţele de sticlă


Nu sunt un ascultător înrăit al vreunui stil muzical. Nu sunt nici măcar un ascultător pasionat de muzică. În tot ceea ce ascult, prioritatea numărul 1 este sunetul. Aşadar, nu vă aşteptaţi să citiţi în recenziile mele istorii ale grupurilor / proiectelor respective sau comparaţii cu alte albume. În general astfel de chestiuni nu mă interesează, fiind pus uneori în postura de complete idiot în momentul în care sunt întrebat ce muzică ascult, ce grupuri îmi plac etc. Cele scrise mai sus se aplică şi în cazul Food – am două albume însă habar nu aveam, până foarte recent, cine formează acest grup.

I-am ascultat prima dată pe norvegieni acum câţiva ani buni, când am descărcat un album de-a lor de pe ceva sit rusesc: piesele nu aveau titluri, albumul nu avea nici o descriere. Ce conta… Ceea ce am putut asculta m-a înnebunnit*. Am aflat mai târziu că era vorba despre Organic & GM Food. Ceea ce puteţi însă citi mai jos nu se referă la acest album, ci la un altul, abia apărut la ECM (2163).

Când eram mic, bunicii mi-au făcut cadou un joc numit Marocco. Totul arăta ca un pachet de spaghetti: un mănunchi de beţe divers colorate, fiecare culoare valorând un anumit număr de puncte. Beţele se strâng în mănunchi şi li se dă drumul rapid. Beţele o să cadă unele peste altele. Ideea de bază era că fiecare jucator trebuia să ia un băţ pe rând, fără însă să le mişte pe celelalte aflate în proximitate, având voie să folosească, pentru a se ajuta, din beţele deja ridicate.

Mi-am adus aminte de acest jos ascultând ultimul Food: Quiet Inlet. Extrem de simplu în structură şi sunet, Quiet este o invitaţie la joc, un joc elegant în care piesele sunt reduse la forme esenţiale, aproape perfecte, palpabilul fiind dublat, şi nu înlocuit, de audibil. Fiecare notă poate fi ascultată în toată splendoarea sa, fiecare notă poate defini întreg albumul, fiecare notă poate fi extrasă din mănunchi uşor, atent, fără ca prin aceasta integritatea albumului să sufere cu ceva… Dimpotrivă, extragi, asculţi, atingi o notă / un instrument şi te bucuri, te scufunzi în complexitatea unui singur sunet… readus fiind la viaţă de un altul… cel de dedesubt, cel de deasupra… cine ştie, ce importanţă are?

Jucând Marocco o perioadă destul de îndelungată, ajunsesem la concluzia că marii maeştri în jocul-cu-beţe nu mai aveau nevoie de mănunchi pentru a juca. Totul se petrecea în mintea lor. Quiet Inlet mi-a confirmat că am avut dreptate.

* Aceasta şi din cauză că, odată cu albumul, luasem şi ceva virus foarte cute care, din când în când, îmi oferea binecunoscuta privelişte a ecranului albastru din Windows, textul fiind înlocuit cu rugăciunea Tatăl nostru. În rusă.

4 gânduri despre &8222;Food: jocul cu beţele de sticlă&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s