Fără îndoială, Godmode este una dintre cele mai talentate şi promiţătoare trupe de rock modern din peisajul muzical autohton. Noul lor album, intitulat „On” şi editat sub egida A&A Records, nu face decât să sublinieze cele spuse mai înainte. Aşadar, l-am rugat pe vocalistul Paul să ne răspundă la câteva întrebări legate de noul album şi de ultimele noutăţi din tabăra Godmode.
În primul rând, felicitări pentru noul album, care sună excelent. Pentru început, ai putea te rog sa ne prezinţi un scurt istoric al trupei, de la înfiinţare până la lansarea noului vostru album “On”?
Eu cânt de când îmi aduc aminte. Înainte aveam altă trupă, se chema Narkoma, care – deşi compusă din membri foarte talentaţi şi cu mare potenţial – la un moment dat şi-a încetat activitatea… pur şi simplu. Vocalul de atunci s-a operat la corzile vocale, etc. În 2005, am schimbat numele şi am mers mai departe. A durat vreo doi ani până când componenţa s-a stabilizat. Atunci ne-am grăbit să scoatem un album tocmai pentru a avea un motiv să stăm uniţi şi să mergem mai departe. Dar… ştii cum e la noi, unii aveau servici, alţii cântau şi cu alte trupe plus serviciu, etc. Deşi am rămas prieteni buni, unii nu au mai putut continua. Nu am spus „ne-am grăbit” întâmplător… primul album e chiar grăbit şi, de ce nu, puţin superficial realizat… sub toate aspectele. Îmi asum chestia asta, eu am insistat ca albumul să sune cât mai „live,” piesele fiind trase „live in studio” în proporţie de 70%, respectiv tobele, basul şi una din chitare, cântat împreună în aceeaşi cameră, etc. Pentru asta, trebuia ca amplificatorul de la fiecare instrument să fie în altă cameră, altfel fiecare instrument prelua tot şi de la celelalte instrumente. Aşa am ajuns să punem staţia de bas pe hol şi cea de chitară în camera cu mixerul, spre disperarea inginerului de sunet, căruia îi urla la un metru de urechi un Marshall de 100W dat la maximum. Ţin minte şi acum cum îşi ţinea mâinile pe urechi după ce dădea „rec”… haha. Este vorba de bunul nostru prieten Oliver Végh de la studioul Glas Transilvan, omul fără care nu ştiu ce am fi făcut. Chiar şi pe al doilea album, produs integral de mine, sfaturile şi ajutorul lui au fost nepreţuite, şi doresc să-i mulţumesc şi pe această cale. Primul album are însă fanii lui, a fost foarte experimental, iar procesul de realizare a acestuia a fost o experienţă unică. Dar cei care cântă, la rândul lor, în formaţii, pot să înţeleagă pe deplin ce înseamnă asta. Şi bune, şi rele… să nu se înţeleagă greşit :).
Cum aţi ajuns să semnaţi cu A&A Records?
Aici este meritul lui Răzvan Rădulescu a.k.a. Hefe, de la formaţia Coma, care ne apreciază mult şi cu care sunt prieten apropiat. El ne-a recomandat, el m-a dus să mă întâlnesc cu oamenii de acolo. Pe lângă asta, de multe ori face şi pe managerul nostru. De asemenea, este şi meritul lui Andi Enache, producătorul nostru executiv, din staff-ul A&A, care şi-a asumat riscul de a scoate pe piaţa din România o trupă de rock nu tocmai soft… Respect acestor oameni care încă mai cred în ceva. Cam asta a fost tot.
Cum ai descrie noul vostru album “On”?
Sexy. Haha, glumesc. E un album mai matur, cu piese care au o structură clară, producţie…. hmmm, aici las pe alţii să decidă pentru că eu l-am produs. Dar, pe scurt, este primul material al unei trupe din care fac parte şi de care sunt mulţumit. Am ales să începem să cântăm în româneşte pentru că pur şi simplu sună bine, şi după prima piesă ne-a plăcut şi am vrut să facem mai mult, plus că şi la români (ascultători) le place mai mult. Străinii – cred că în 2010 este deja clar pentru toată lumea – ne desconsideră şi nu-i interesează să aducă trupe de rock din Est când ei au atâtea acolo. Azi, muzica e o industrie ca oricare alta, şi dacă ei aduc McDonalds, Coca-Cola şi KFC peste tot în lume, e destul de clar că noi suntem consumatorii, nu producătorii, nu-i aşa? Aşa e şi cu muzica, noi trebuie să cumpărăm albumele care vin de acolo, etc… Da, dacă scoţi o piesă pop-dance foarte catchy, eventual cu o fată sexy pe jumătate dezbrăcată, îşi dau şi ei seama că pot face bani din asta şi o promovează mai departe. Dar rock-ul e altceva. Oricum, vremea revoluţiilor culturale a trecut demult… să nu mai vorbim de faptul că nicio revoluţie muzicală nu a început în România. Dacă Metallica, Nirvana, Korn sau alţii care au schimbat faţa muzicii pentru totdeauna ar fi fost din Cluj-Napoca, cartierul Mărăşti (cantând exact ceea ce au cântat acolo), nimeni nu ar fi auzit azi de thrash metal, grunge, nu metal şi aşa mai departe. Am auzit literal, într-un interviu, din gura şefului unei mari case de discuri de metal din America: „Kids don’t realize that we are the ones who decide what the next trend will be.” Adică ei, în funcţie de vânzari, hotărăsc: „ok, deci acum vreo doi ani semnam trupe de emo/screamo, după aia doi ani va fi metalcore, după care împingem în faţă deathcore, iar după aia mai vedem, facem eventual un revival sixties (a se vedea indie), unul scurt de 80’s glam, apoi mai băgăm o tură de rap-metal, să fie bine.”
După lansarea albumului, aţi mers într-un turneu de promovare a acestuia. Cum a decurs turneul si ce impresie ţi-a lăsat?
În extreme. În unele oraşe foarte bine, în altele nu foarte bine, ca să zic aşa :D. Una caldă, una rece. Hai, trei calde, una rece, ca să fiu cinstit. Primul tiraj al albumului s-a vândut aproape în întregime, l-am inclus în preţul biletului de intrare, poate de aceea :). Publicul a reacţionat peste tot foarte bine, au luat CD-ul acasă, l-au mai conspectat acolo ei. Mă rog, principalul e că atunci când ai un CD fizic acasă, nu-l poţi sterge de pe hard. Nu poţi să spui: „of, nu mai am loc pe hard pentru Assassin’s Creed 2, trebuie să şterg ceva repede”… (de obicei, „victima” e directorul cu muzică), după care urmează clasicul „lasă că de astea mai fac eu rost.” Plus că CD-ul se poate asculta şi în maşină, etc., iar coperta făcută de Rareş Bartoş (vocal Narkoma) e foarte frumoasă.
Am avut ocazia de a vă vedea live la concertul de lansare de la Cluj-Napoca, şi am remarcat publicul destul de numeros şi entuziast, ceea ce mă face să cred că puneţi preţ pe cultivarea relaţiei cu fanii. E adevărat?
E adevărat. Tocmai în acest scop ne-am îmbogăţit echipamentul cu multe lucruri noi: să sune live! Apropo de fani, am observat un lucru anti-productiv la noi: oamenii investesc prea mult timp în a urî pe cineva şi deloc în a spune lucruri bune. Ce vreau să spun cu asta: dacă pe cutare enervează o anumită trupă, nu pierde nici o clipă şi scrie un hate speech luuuuung pe blogul lui personal sau pe forumuri: „de ce aşa şi aşa, de ce nu invers, ăştia s-au stricat, ceilalţi sunt de rahat, ăia trebuie să înveţe să cânte, ceilalţi să înveţe să scrie piese, etc…” În schimb, dacă îmi place mult un album, mă mulţumesc să stau să-l ascult acasă, să merg la concerte, etc. Şi am mai observat un lucru: fanii au impresia că toată lumea ştie deja că formaţia lor preferată este foarte tare, şi când-colo, publicul larg nu a auzit de ea pentru că este rock şi – prin definiţie – e muzică de nişă. Prea mulţi oameni fără prea multă ureche sau cultură muzicală, dar cu o „agendă” se trezesc şi se erijează în critici muzicali. Ar fi bine să vedem şi lucruri de genul: „da măi, uite că se cântă bine şi în România, piesa cutare îmi place mult, ce concert mişto, ăsta nu a fost aşa mişto ca ăla din iarnă”… scrieţi o recenzie, scrieţi o cronică de concert, votaţi o piesă când o găsiţi în topurile radiourilor, faceţi ceva, orice… Obiectiv, bineînţeles, nu periat, că nimeni nu are nevoie nici de asta. Degeaba îi scrii pe Yahoo Messenger prietenului tău din formaţia X sau Y ce mult îţi place ultimul clip, pentru că el cunoaşte clipul ăla foarte bine… RESTUL LUMII trebuie să afle! Nu zic bine? Dacă, de exemplu, oameni de la A&A se uită pe net să vadă ce impresii a lăsat albumul Godmode produs de ei, ei nu văd arhiva mea de Messenger cu toate părerile voastre bune, ei văd bloguri, site-uri de muzică, topul X FM, numărul de vânzări, sau numărul de difuzări (legat direct de votul ascultătorilor). Astea sunt lucrurile după care se măsoară succesul unei investiţii în industria muzicală.
De curând aţi lansat două videoclipuri la piesele “Sub privirea ta” şi “În larg,” iar acum câteva zile aţi filmat un clip şi la piesa „La fel,” pe care cântă şi Adi Despot de la Viţa de Vie. Mai aveţi în plan şi alte clipuri sau acesta e ultimul?
Dorim să facem clipuri la toate piesele în româneşte, patru la număr. Ca să fiu foarte sincer, piesele în engleză le avem cam de mult timp, le-am tot refăcut, rearanjat sau restructurat, şi deja ne-am cam săturat de ele. În schimb, piesele mai noi, cântate în româneşte, sunt foarte fresh şi asta se simte. Adi (prezent atât pe înregistrare cât şi în clip) şi Viţa De Vie au fost foarte prietenoşi cu noi, ne-au întins o mână de ajutor, lucru mare la noi, şi le rămânem recunoscători.
Ce aşteptări aveţi de la clipuri?
Ideal ar fi sa fie difuzate pe TV, nu doar pe Youtube. Dar…România din nou. Nimeni nu difuzează rock. De nici un fel. E chiar atât de greu sa difuzezi o data pe săptămâna un clip autohton de rock să vezi ce reacţii stârneşte? S-ar putea sa aibă cu toţii o surpriză. Dacă sună bine, arată bine, de ce nu? Sincer, cred ca românii abia aşteaptă trupe româneşti care să sune foarte bine sa se poată mândri şi ei „da dom’le vezi ca şi la noi se poate?”. Trupe sunt, dar nu le bagă nimeni în seamă. Nu e păcat? Atâta talent, pasiune, timp şi bani irosiţi… Ce concluzie se poate trage? Că românii nu-i iubesc pe români? Am o propunere: hai sa înlocuim naţionalismul de prost gust din campanii electorale murdare şi talk-show-uri la ore târzii cu naţionalism de bun gust, sprijinind şi promovând valorile şi talentele autohtone. În loc de 50 de difuzări pe săptămână ale aceluiaşi clip nou Beyonce, hai să înlocuim 10 din ele cu clipuri Coma, Mauser, Viţa De Vie, Godmode (intenţionat am numit formaţii a căror muzică e perfect accesibilă publicului larg, care să nu „ofenseze” privitorii) şi de ce nu, ştiu eu, poate la ore mai târzii, când copiii, bătrânii şi femeile gravide dorm (glumesc 🙂 ), Negură Bunget, Altar, Death Drive, sau Crize eventual la o emisiune de profil, momentan e doar cea a lui Hefe. Lista formaţiilor a fost făcuta în mod aleator, ce mi-a venit prima oară în minte. A, şi vânzările lui Beyonce nu vor scădea! 🙂 Vă garantez!
Mai devreme îmi spuneai că primul tiraj al noului vostru album e aproape epuizat. Dacă veţi scoate un al doilea tiraj, aveţi de gând să includeţi clipurile ca material bonus, sau doriţi să le includeţi eventual pe un viitor DVD?
E prea devreme pentru un DVD. Lucrăm deja la un al treilea album pentru că vrem să ne îmbogăţim repertoriul de concert cu cât mai mult material nou. Deja am observat la concerte că fanii noi nu cunosc nici măcar melodia „All My Friends,” probabil cea mai cunoscută de pe primul album. Dacă vor fi cereri pentru „On,” vom scoate un al doilea tiraj.
Ai putea sa ne dezvălui câte ceva din “culisele” realizării videoclipurilor?
Voi încerca, dar nu e mare lucru de dezvăluit. Toate clipurile au fost realizate de What’s Next Productions. Prin ele, am încercat să transmitem acea stare frumoasă de a fi lângă formaţie atunci când cântă la repetiţie, la concert, etc., de a fi în miezul evenimentelor ca participant direct la actul artistic în plină desfăşurare. Atunci şi acolo. Pe CD ne-am străduit să sunăm cât mai bine, iar la concerte ne străduim să sunăm cel puţin ca pe CD. Tocmai în ideea asta am investit recent foarte mult în echipament, noi şi sponsorii noştri din umbră :). De acum încolo, vom duce cu noi inclusiv mixerul nostru cu toate reglajele făcute de acasă! Am observat că de fiecare dată alunec înspre altceva decât am fost întrebat, haha, dar la mine în cap există o conexiune între ele. Revenind la ce spuneam, cred sincer că unul din motivele pentru care publicul a migrat dinspre concertele live înspre party-uri cu dj-i e faptul că – de ce să nu recunoaştem – multe concerte au o sonorizare foarte slabă: se aud numai frecvenţe medii, vocile şi chitarele intră în feedback şi fluieră de-ţi sparg timpanele, etc. Iar după zece ani de tortură auditivă, lumea – deşi apreciază o formaţie sau alta – preferă să meargă la un party de drum’n’bass sau dubstep pentru că acolo se aude „basul şi cu toba mare,” ca să citez pe cei care au spus primii asta :). Multe formaţii au înţeles asta şi au început să investească în instrumente sau amplificatoare bune, însă aici e vorba de tot sistemul din sălile de concert sau cluburi, ori asta depăşeşte posibilităţile bieţilor trupeţi. Aşadar, financiar vorbind, problema este în altă ligă, alţii ar trebui să se ocupe.
Care sunt planurile de viitor ale trupei?
Clipuri, concerte, şi un nou album la toamnă, care se va numi „Hedonism.” Pe noul album vom continua linia începută cu piesele noi de pe „On.” Vom încerca să-l facem şi mai bun.
Viitorul album va fi editat tot de A&A Records?
Să sperăm că da. Sunt o echipă foarte bună şi suntem acolo în compania unor artişti pe care-i apreciem şi respectăm.
Mai ai şi alte proiecte muzicale în afară de Godmode?
În ceea ce priveşte rock-ul, nu am alte proiecte muzicale. Nu cred în proiecte. Nu cred în a cânta în mai multe formaţii. În proiecte, de regulă, fiecare muzician se implică pe jumătate sau chiar pe sfert, îşi păstrează ideile cele mai bune pentru trupa lui principală, sau mă rog, pentru formaţia cu care el/ea crede ca va „reuşi.” În consecinţă, nu e sinceră treaba asta, plus că Godmode îmi ia şi aşa prea mult timp, consumă la fel de mulţi bani pe cât produce aproape, etc… de asta mai am nevoie, să mai plătesc săli de repetiţie şi să mai investesc timp şi în altele, haha… Recunosc, însă, că am căutat mult timp o voce feminină care să cânte pe nişte instrumentale la care am lucrat într-o vreme, dar e vorba de un cu totul alt gen muzical, mai precis de electro, d’n’b, dubstep şi trip hop. Piese de d’n’b şi electro experimental eu tot fac de prin 2002, cred că am făcut mai multe decât de rock, haha, dar le am doar eu si câţiva prieteni. Singurul proiect în care mă implic momentan e un album de hip-hop cu The Grudge a.k.a. Rareş de la Narkoma, dar acolo eu mă ocup de beat-uri doar, iar Rareş işi face el vocile, melodiile, etc, e băiat mare, ştie ce face. Am mai făcut un remix de dubstep pentru piesa „Doar Tu,” care se poate asculta pe pagina de Myspace (www.myspace.com/godmode1).
De numele tău se leagă producţia câtorva albume de metal/hardcore foarte apreciate la vremea apariţiei lor. Aici am în vedere albumele „Guerrilla Spirit” şi „Atitudine,” lansate de Guerrillas, respectiv Altar. Cu ce trupă lucrezi momentan?
Da, a fost o plăcere şi o onoare să lucrez cu Altar. Plăcere pentru că sunt cu fiecare din ei prieten foarte bun, şi onoare pentru că Altar a însemnat într-adevăr ceva în muzica rock din România. E cazul ca noi cei care ştim, să acordăm creditul şi respectul cuvenit celor care merită. Pe de altă parte, multă lume a auzit de mine ca „producător” (muzical, nu „produc pe bani” pe nimeni :D) datorită albumului „Atitudine.” Guerrillas e o altă trupă foarte bună, cu care însă am cam pierdut contactul în ultima vreme. „Guerrilla Spirit” e produs de mine şi de ei, adică în acest caz, am urmat indicaţiile lor în a doua parte a procesului de mixaj, probabil pentru că lucrul la album a durat peste un an şi jumatate, iar gusturile lor în materie de sunet s-au schimbat între timp, şi tot aşa… Momentan lucrez din nou cu Altar, care fac un album de metal foarte bun. Eu unul sunt foarte impresionat de ce am auzit până acum: are thrash, hardcore, blastbeaturi, e în engleză, e ceea ce a îndrăgit lumea cel mai mult la ei. Însă de data asta e un Altar pe steroizi, pentru că în ceea ce priveşte producţia cel puţin (imput-ul meu), va suna incredibil. Ei au investit mult în echipament (în „sculament,” cum spunem noi, muzicienii, haha). Cel puţin ştiu că Damian şi-a îmbogăţit arsenalul cu nişte jucării noi, şi îi sună chitara incredibil.
Acum la final, ai ceva să le transmiţi fanilor Godmode?
Sănătate şi viaţă lungă :). Doresc să fie mai activi, asta este valabil şi pentru fanii muzicii în general, fani ai altor formaţii, oameni cărora le pasă, bineînţeles. Susţineţi-vă trupele, români, că altfel vă veţi trezi într-o bună zi că artiştii voştri preferaţi s-au lăsat de muzică şi îşi văd de job, de familie sau, mai rău, intră într-o formaţie de coveruri, plătită de patronul clubului, săptămânal, ca să interpreteze evergreen-uri, pentru simplu fapt că ei NU ştiu că voi existaţi!
Mulţumim pentru interviu şi sper să ne reauzim cât de curând.
muzikamagika 