Interviu ALTAR


Altar este una din cele mai vechi şi mai respectate formaţii ale scenei metal din România, având în spate o carieră de nouăsprezece ani, timp în care trupa a lansat patru albume de studio şi un EP, a dat nenumărate concerte şi a participat la multe festivaluri naţionale şi internaţionale. Aşadar, l-am rugat pe chitaristul Damian să ne răspundă la câteva întrebări legate în special de planurile de viitor ale formaţiei, dar şi de starea actuală a scenei underground.

Anul trecut aţi revenit în atenţie cu un EP intitulat „Under Control,” care conţine două piese foarte dinamice şi pline de nerv. Acest material indică direcţia muzicală a următorului vostru album?

Dacă ne-ai fi întrebat asta în toamna lui 2008 când am terminat acele piese, am fi răspuns categoric „da.” Acum răspunsul ăsta mi se pare puţin amuzant; dacă e să punem acele două piese lângă celelalte şase care sunt acum gata şi lângă cele patru aflate în plin proces compoziţional, EP-ul „Under Control” ar părea de departe un material extrem de soft, aproape radio-friendly :)) Nu cred că exagerez când spun asta, piesele noi vor sta mărturie.

Un alt aspect interesant al EP-ului este că cele două piese sunt cântate în engleză, ceea ce nu s-a mai întâmplat din 1998. Din câte am înţeles, şi următorul material va fi tot în engleză. Prin asta semnalaţi faptul că intenţionaţi să vă adresaţi unui public mai larg şi să pătrundeţi pe piaţa internaţională?

Unui public mai larg cu siguranţă! Cu piaţa internaţională… nu ştiu sincer ce să spun. După douăzeci de ani de implicare totală în muzică, a început să se vadă tot mai clar şi să fie tot mai evident că nimeni „de afară” nu e interesat şi nu dă doi bani pe nici o trupă sau produs de la noi, chiar dacă acestea sunt poate la un nivel net superior faţă de sute sau mii de trupe de acolo. Se pare că aşa stau lucrurile, nu înţeleg exact din ce motiv, şi trebuie să ne împăcam odată şi odată cu asta. Pe cei de afară nu-i interesează nici cum e la noi, nici ce se cântă, nici cum se cântă, NIMIC. Am intuit totuşi că viitorul album va fi oglinda cea mai clară şi mai sinceră a ceea ce simţim fiecare dintre noi faţă de muzică, faţă de stilurile cu care am crescut, am învăţat şi am ajuns să ne dorim să le cântăm; şi muzica asta, acolo la originea ei, se cânta de fapt în engleză… cred că ăsta a fost principalul motiv pentru care am ales calea asta. Posibil să fie un mod de acces şi către publicul din afara ţării… e posibil să ne gândim şi la un mini-album în română pentru piaţa de la noi… rămâne să vedem în timp cum vor sta lucrurile.

Cum decurge lucrul la album?

Exceptând faptul că lucrăm la el în etape, totul e la superlativ din punctul ăsta de vedere🙂 Din păcate, situaţia financiară, problemele vieţii private, precum şi faptul că o parte din noi au şi job-uri full-time, ne împiedică să ne încadrăm în acel scenariu perfect, urmat de toate marile trupe: să ne închidem în sala de repetiţii pentru cinci-şase luni, şi când ieşim de acolo, să ieşim şi cu piesele gata de tras. Cred că ideile iniţiale ale unor piese ca „Amerikan Justice” sau „Back in Business”, primele piese de după „era Atitudine,” îşi au originea undeva la începutul anului 2007. Apoi, pe final de 2008, au venit cele de pe EP, iar anul acesta, din ianuarie şi până în prezent, lucrăm la cel de-al treilea set – patru piese terminate în acest moment şi încă patru în faza de proiect-schiţă. Deci, după cum se poate vedea, albumul ăsta se naşte foarte încet, dar sănătos🙂 În săptămânile când reuşim într-adevăr să ne închidem în sala de repetiţie măcar pentru un weekend, ideile bune prind contur şi strălucire, iar părţile se leagă miraculos între ele, dând naştere la piese care, credem noi, vor deveni capodoperele de necontestat ale acestei trupe. Niciodată Altar nu a fost mai în formă din toate punctele de vedere ca ACUM!

Pe albumul „Atitudine” aţi avut o serie de invitaţi. Veţi proceda la fel şi pe viitorul material de studio sau va fi interpretat 100% de voi?

Încă nu am luat în calcul acest capitol. Sincer, nici nu cred ca ne-a trecut prin cap la vreunul din noi aspectul ăsta, aşa că rămâne… de văzut…

Ce echipament vei folosi la înregistrări?

Ha-ha… aici ar putea fi o poveste lungă… şi totuşi voi încerca să fiu la obiect: fiecare şi-a actualizat recent echipamentul, eu personal investind în ultimii doi ani şi jumătate peste unsprezece mii de euro net în „scule”… aşa că sperăm să facem şi din sound-ul/producţia acestui material o premieră naţională. Din cinci chitare, acum am rămas doar cu trei, dar, din fericire, sunt şi cele mai bune pe care am pus mâna vreodată: – un Epiphone Explorer echipat cu hardware şi doze Gibson (500T exposed polepieced ceramic humbucker – apocaliptică!!!); un Gibson SG Custom, făcut după specificaţii personale – atât lemn, cât şi hardware şi electronica, şi un Gibson Flying V X-Factor 2008, care a avut parte şi de un upgrade electronic. Apoi amplificatorul – unicul şi atotputernicul Peavey 6505, două cabinete Marshall – un MF400 şi un ’60 Vintage la comandă. Langa toate astea, o grămadă de efecte – peste zece pedale, toate stomp-boxes, pentru că nu am fost niciodată un fan al procesoarelor sau efectelor rack. Am colecţionat, aşadar, vreo cinci pedale Boss, trei Electro-Harmonix,  Dunlop, MXR, Ibanez, Line 6… de toate cred. La final, m-am îngrijorat când am văzut lanţul complet, şi cautând pe net ceva, am găsit şi o boală de care se pare că sufăr acum: GAS (Gear Acquisition Syndrome), puteţi verifica pe Wikipedia :)) Şi, ca şi cum ce va ieşi din toate astea nu e de ajuns, sunetul va trece prin „mâna” lui Paul Opriş (studiourile Godmode). Cu asta am spus tot!

EP-ul „Under Control” l-aţi lansat pe cont propriu. Care va fi situaţia cu următorul material? Îl veţi lansa tot voi sau veţi căuta o casă de discuri?

Noi nu căutăm pe nimeni, nu avem de ce; dacă vreo casă ne va căuta pe noi, implorându-ne să acceptăm să ne facă milionari, cred că vom fi fair-play şi vom bate palma. Dar, după cum arată lucrurile, albumul va fi tot auto-produs şi autofinanţat complet.

Aveţi în plan reeditarea primelor voastre trei albume, eventual în variantă remasterizată?

Au fost câteva momente când am discutat între noi despre asta, în special datorită faptului că uneori suntem bombardaţi cu astfel cereri din partea celor care ne ascultă. Dacă o să avem vreodată ocazia şi mai ales sprijinul necesar o vom face, dar ţelul unic în momentul de faţă e terminarea albumului, înregistrarea şi lansarea lui. Şi apoi un turneu de promovare, evident.

De asemenea, după apariţia albumului „Atitudine”, au existat unele discuţii privind lansarea nu numai a unei compilaţii, ci şi a unui DVD aniversar. Ce s-a întâmplat cu aceste proiecte?

Acea compilaţie a rămas la stadiul de idee, casa de producţie refuzând să mai investească ceva în munca noastră sub cunoscutul pretext al neîncadrării genului muzical în target-ul pieţei. Ei vedeau în orice mişcare legată de activitatea noastră un risc şi o risipă financiară nejustificată, aşa că, mai mult sau mai puţin oficial, am rămas pe cont propriu la scurt timp după începutul colaborării. Cu DVD-ul ne-am lovit iarăşi de refuzuri şi lipsa de sprijin de la cei în măsură să facă ca acel produs să vadă lumina zilei. Scumpa noastră Televiziune Naţională – „televiziunea românilor de pretutindeni” – iniţial a refuzat, apoi a acceptat doar să ne vândă dreptul de a utiliza tone de material din anii ’93-’98 cu Altar, pe care ei îl deţineau şi care constituia mai mult de jumătate din conţinutul finit al DVD-ului pe care noi îl doream. Mai adaug că suma pretinsă era în euro, formată dintr-o cifră cu două zerouri şi viza doar o casetă cu filmări, acestea ocupând evident mai multe casete. Încă la ideea cu acel DVD nu am renunţat nici pe departe; vom încerca din răsputeri s-o ducem la bun sfârşit poate la anul, când vom sărbători douăzeci de ani de activitate, dar nu mai promitem nimic.

Ce crezi că ar trebui făcut ca publicul autohton să devină mai receptiv atunci când vine vorba de cumpărarea CD-urilor trupelor româneşti?

Nu ştiu. S-a tot făcut şi s-a tot făcut cam tot ce se putea fără rezultat. Artiştii nu au reuşit educarea publicului în acest sens, şi nu ştiu dacă asta ar trebui de fapt să fie menirea unui artist. Cred ca „Prezentul” în care trăim şi spiritul lui nu mai cadrează cu asta. Trupele au început ca în turneele de promovare ale noilor materiale să includă în preţul biletului de concert CD-ul. Asta e singura cale se pare ca acesta să ajungă în mâna ascultătorului. Publicul nu mai colecţionează materiale discografice ca acum douăzeci de ani, când era nevoie de perseverenţă ca să pui mâna pe albumele trupelor de rock/metal; totul se rezumă la a asculta online sau a face rost „gratis” de câţiva giga de mp3-uri care rulează de câteva ori în Winamp şi cu asta se trece mai departe. Au rămas mult prea puţini aceia care aşteaptă data lansării cu ochii pe calendar şi intra la prima oră în magazin sau fac comenzi online cu cardul să-şi ia exemplarul de colecţie. Atunci când ai totul de-a gata în jurul tău tinzi sa devii ignorant şi nepăsător; gratuităţile au ajuns, în special la români, parte a felului lor de a fi. Să fie gratis şi să se dea de pomană, asta ne place nouă în ţara asta.

Crezi că scena underground autohtonă a evoluat sau a involuat în ultimii ani?

Între 2001 şi 2004, ea era puţin vizibilă, dar totuşi exista; apoi, 2006 şi 2007 cred că au fost nişte ani remarcabili în ceea ce priveşte evoluţia ei. După care a venit 2008, şi toată lumea a simţit un oarecare reflux, care în 2009 s-a transformat într-o cădere liberă fără precedent, ajunsă la paroxism acum la început de 2010. Cel puţin primele luni ale acestui an au fost se pare catastrofale pentru toţi artiştii underground, iar lipsa de interes şi ignoranţa publicului au devenit aproape o insultă. Zeci de ani, românii au plâns – în resemnarea lor mioritică – că nu au trupe; apoi au avut trupe… dar nu aveau evenimente… au venit şi evenimentele, dar ele nu erau de calitate şi „nu sunau ca afară.” Acum sunt şi trupe extrem de talentate şi evenimente nenumărate, iar la unele începe şi să sune ca afară. Şi tocmai ACUM publicul nu mai există… sau dacă există, e absent peste tot. N-am vorbit nicio clipă doar în numele formaţiei mele, ci a tuturor artiştilor pe care personal îi cunosc în România. Am spus-o mereu în toate interviurile pe care le-am dat – dacă lumea pasionată şi consumatoare de muzică nu se va „trezi” la timp, nu va învinge amorţeala mentală şi spirituală în care s-a cufundat, şi nu va înţelege că fiecare eveniment muzical ar trebui să-i anime, să-i entuziasmeze şi să-i scoată din casă şi din trăirea de „plastic” pe care le-o oferă viaţa virtuală, curând trupele underground vor înceta să existe. Şi aşa ele mai mult subzistă decât există… artiştii trebuie să facă compromisuri între a-şi păstra nişte job-uri mizere şi infecte, care să le ofere o constanţă financiară, şi a întreţine o activitate artistică ce presupune atât creaţie, cât şi activităţi live cu tot ce presupun ele – deplasări, timp şi investiţii masive, cu implicare de 101%.

Care crezi că este sau ar trebui să fie poziţia artistului în societate?

Nu ştiu precis din ce punct de vedere pui problema, dar cred că cea mai mare satisfacţie ar fi aceea de a vedea că finalitatea muncii şi sacrificiului depus îi oferă artistului şi posibilitatea de a trăi din ceea ce face. Eu unul, dacă aş putea ieşi în societate (oricare ar fi ea) şi să pot spune mândru că trăiesc decent din ceea ce fac aş fi cel mai fericit pământean din toate timpurile. Când un artist ajunge să simtă asta, înseamnă că e respectat, preţuit şi recompensat deopotrivă.

Spune-mi te rog trei albume care te-au impresionat în ultima vreme şi pe care le-ai recomanda.

Nu voi sta să sap acum în dulapul cu amintiri, o să numesc cele mai recente nume care-mi vin în minte când citesc întrebarea asta, şi anume Deftones – „Diamond Eyes,” Alice in Chains – „Black Gives Way to Blue,” şi Metallica – „Death Magnetic.”

Acum la final, ai ceva să le transmiţi fanilor Altar?

Fani cred că e mult spus… Nu ştiu exact dacă chiar există aşa ceva în adevăratul sens al cuvântului; a fi fan înseamnă a fi FANATIC după un artist sau o trupă, după creaţiile lor. Eu, pentru formaţia a cărui fan sunt, am bătut nu o dată drumurile Europei cu autobuzul, trenul, autostopul, am rămas şi nemâncat când nu am avut încotro, am dormit sub cerul liber direct pe beton, am stat în picioare câte 10-14 ore când a fost nevoie şi la temperaturi de plus 41 de grade sau -14 grade. Nu ştiu dacă pentru noi sau vreo alta trupă din România a făcut cineva vreodată asta sau ar face-o… deşi e posibil, poate… Oricum, „cititorilor” sau „ascultătorilor,” ce-am vrut să le transmit în acest interviu, sper că le-am transmis. Dacă ar fi să mai adaug ceva, le-aş spune să nu renunţe să sprijine muzica şi formaţiile pe care le apreciază, indiferent care sunt ele. Nu trebuie sa fi „fan” al cuiva sau strict al unui gen anume, dar dacă muzica te face fericit şi-ţi aduce stări şi trăiri dorite, ieşi cu fiecare ocazie din casă la un concert, bucură-te când ai orice şansă să vezi sau să revezi un show care te interesează, nu se ştie când afli că omul sau formaţia din care face parte nu mai există! Răspunde-le pe reţelele şi căile de comunicare virtuală celor frustraţi, care jignesc şi desconsideră gratuit munca altora, doar pentru faptul că ei sunt nişte incapabili, care au eşuat în viaţă, cărora internetul le-a oferit şansa să se ascundă după un nickname şi să pună în spinarea celor care trag din greu tot ceea ce ei n-au fost de fapt în stare să facă în viaţa lor. Pentru că atunci când cineva jigneşte şi desconsideră munca unor artişti, folosind ostilitate şi trivialitate, vorbeşte de fapt despre el însuşi, despre ceea ce el face sau nu face, despre cum este el sau nu este el de fapt. Şi pentru ca „el” să poarte şi un nume, i s-a spus HATER. Şi viaţa lui şi-o trăieşte zi de zi cu ură. Dar asta e deja o altă poveste….

Şi nu uitaţi:  ALTAR are acum şi o pagină de FACEBOOK şi un cont de TWEETER, actualizate la minut cu orice mişcare a noastră.

PEACE!

http://www.altar.ro/

http://www.myspace.com/altarro

http://twitter.com/altarromania

http://ro-ro.facebook.com/pages/ALTAR-Romania/104091932961999/

http://www.myspace.com/damian_dman

6 gânduri despre &8222;Interviu ALTAR&8221;

  1. Marina zice:

    Foarte reusit interviul si ca de obicei raspunsurile voastre( in cazul de fata al lui D-MAN) ating cele mai dureroase realitati din tara asta, pacat insa ca tot ceea ce merita „la noi” ramane in faza de proiect sau „se fura”.RESPECT! MArina

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s