Varg Vikernes este un muzician controversat. Anul ăsta prin luna mai, am impresia, a ieşit din închisoarea Tromso după aproape 16 ani de detenţie, primiţi în urma uciderii lui Aarseth Oystein, la care s-au adăugat şi acuzaţiile de incendiere şi posesie ilegală de material exploziv. Dar, în fine, detaliile vieţii lui Varg nu interesează cronica de faţă. „Filosofem” este al V-lea album sub titulatura Burzum ( definit ca one-man-band ). Dacă mai există cineva care nu a ascultat încă Burzum, atunci pentru el/ea scriu rândurile astea. Totuşi, nici cei care spun că au ascultat nu sunt scutiţi :). De departe, albumul ăsta e cel mai reuşit Burzum din toate cele 7 apărute. În ultimele două nu prea am încredere. Iniţial am vrut să scriu despre Hlidskjalf (fiind ultimul), problema e că nu prea am avut ce scrie. La fel şi cu Daudi Baldrs, m-a nemulţumit complet. Nu pentru că m-aş fi obişnuit eu cu bateria agresivă şi cu urletele disperate, dar mă tem că, muzical, Varg nu prea a avut ce să dea pe albumele astea. Mai potrivit ar fi acum să scoată variante multi-instrumentale, eventual chiar black-metal.
„Filosofem” a fost înregistrat în martie 1993, înainte ca Varg să intre la închisoare, dar a ieşit pe piaţă abia 3 ani mai târziu, pe 1 ianuarie 1996, sub egida Misanthropy Records/Cymophane Productions. Cele şase piese acoperă aproape 65 de minute de melancolie pură. Se spune că e black-metal. Eu personal, mă îndoiesc de lucrul ăsta. E mai degrabă un electronic ambient (Rundgang um die transzendentale Säule der Singularität), un dark atmospheric destul de electrizat (Gebrechlichkeit I), un black ambiental (Erblicket die Töchter des Firmaments) şi într-adevăr un black-metal old-school (Jesus’ tod). Dunkelheit e o piesă care nu se circumscrie nici unui stil. Acum, Lanternativa o să-mi sară în cap, poate nu numai el… Dar aşa văd lucrurile după 14 ani de ascultat Burzum. Sigur, când spui Burzum gândul te duce imediat la un cult- (one-man) band care nu se supune catalogărilor puerile. Cineva trebuie să o facă, însă credeţi-mă pe cuvânt că Burzum este inclasabil.
„Filosofem” (totuşi) – Chitare hipnotice, un keyboard ales cum nu se poate mai bine pe care îl simţi peste tot, abstractizând brutalitatea unei baterii programate să toace mărunt bruma de muzicalitate. Recomand pentru pentru exemplificare prima piesă: Dunkelheit. Avem şi ocazia să medităm, într-o plimbare de 25 de minute împrejurul coloanei solitudinii, cu ajutorul ultimei piese. O bucată foarte uşor de asimilat, cu un sound profund şi minimal în acelaşi timp. De la prima la ultima piesă se desfăşoară o reflexie asupra realităţilor părăsirii şi renunţării.
muzikamagika 