Interviu LUNA AMARĂ


Pentru ascultătorii de rock din România, numele Luna Amară nu mai are nevoie de nicio prezentare. Albumele şi concertele lor reprezintă garanţia calităţii. Anul acesta, trupa împlineşte zece ani de existenţă pe care îi sărbătoreşte printr-un turneu naţional consistent, aflat în plină desfăşurare în momentul de faţă. Mai mult decât atât, Luna Amară se află în plin proces de creaţie a noului lor album, preconizat să fie lansat anul viitor. Aşadar, l-am rugat pe Răzvan – bateristul şi unul din veteranii formaţiei – să ne răspundă la câteva întrebări atât despre activitatea trupei, precum şi despre pasiunea sa pentru tobe şi viniluri.

Muzikamagika: Salut, Răzvan. În primul rând mersi că ai acceptat ideea interviului. Ce anume sau cine ţi-a stârnit pasiunea pentru tobe?

Răzvan: Salut, Leo. Îţi mulţumesc şi eu pentru interviul ăsta şi sper ca răspunsurile mele să fie pe măsura întrebărilor puse de tine🙂.

Ca să îţi răspund la prima întrebare trebuie să mă întorc în timp vreo 22 de ani şi să ajung în momentul în care ascultam primele mele casete cu Iron Maiden, Metallica şi Judas Priest. Cam astea au fost primele trupe pe care le-am ascultat şi chestia interesantă e că nu m-au atras chitarele sau vocile, ci tobele. Părintii mei mi-au zis că de când eram mic am avut un simţ al ritmului mai dezvoltat şi cred că totul s-a declanşat odată cu momentul în care am descoperit muzica. Primind reviste din Germania (Metal Hammer, Rock Hard) prin ’88-’89, ţin minte că la un moment dat am găsit un articol despre Metallica referitor la „And Justice For All” şi o poză cu Lars Ulrich stând în spatele kit-ului de tobe. Când am văzut poza aia, am ştiut că trebuie să mă apuc de tobe. Poate că a fost un impuls copilăresc, de moment, însă cert e că după aia m-am dus la Palatul Copiilor şi m-am înscris la un curs de tobe. Totul a durat vreo doi ani de zile, după care am rămas pe cont propriu, ca să zic aşa. În concluzie, sunt cam 60% self-taught😉. Dar mi-au prins tare bine ăia doi ani de cursuri, chiar dacă am învăţat să bat la tobe mai pe stilul straight (mai mult ritmuri decât studiu individual pe snare sau studiat partituri).

MM: Care sunt bateriştii care te-au influenţat cel mai mult de-a lungul anilor şi de ce?

Răzvan: Primul baterist care m-a impresionat cred că a fost Nicko McBrain (Iron Maiden); asta se întâmpla prin ’88, când am ascultat prima dată „Live After Death”-ul din 85. În paralel, ascultând şi Judas Priest, mi-a plăcut şi Dave Holland, tobarul din vremea „Ram It Down”-ului. Lars Ulrich a fost primul meu reper solid, însă norocul meu a fost că de când mă ştiu am căutat mereu lucruri noi în materie de muzică, aşa că, pe rând, odată cu trupe noi am descoperit şi tobari noi (şi, evident, pe Lars l-am cam lăsat într-un sertar, pentru că nu prea mai e pe filmul meu de multă vreme). De multe ori când am fost întrebat care ar fi bateriştii care m-au influenţat şi am dat nişte răspunsuri, am fost confruntat cu întrebarea: „Păi de ce nu cânţi ceva pe stilul respectiv?”. Răspunsul meu a fost: „Păi trebuie să cânt neapărat ce ascult?”. Aşa că am fost influenţat în egală măsură de Pete Sandoval (Morbid Angel – pentru că e tatăl tobarilor), Neil Peart (Rush – pentru că e unul din cei mai inventivi tobari din toate timpurile), Danny Carey (Tool – a real eye-opener în materie de tobe), Josh Freese (NIN, A Perfect Circle, The Vandals, Devo – the man got style!), Hellhammer (Mayhem, Arcturus + încă o mie de trupe – ce face el e absolut unic), Boris Williams (The Cure – simplu şi la obiect), Sean Kinney (Alice In Chains – simplu şi greu), Ahmir ?uestlove (The Roots, The Philadelphia Experiment – e inuman ce flow are omul ăsta). Sunt doar câteva exemple care au avut impact asupra mea şi, după cum vezi, nu sunt profilat pe un anumit tip de baterişti. Am ascultat într-o vreme tobari gen Dave Weckl, însă mi-am dat seama că nu ne aflăm deloc pe acelaşi film. Nu am reuşit niciodată sa văd „povestea” din spatele pieselor cântate de tobari de genul ăsta.

MM: Îţi mai aminteşti care a fost primul tău set de tobe?

Răzvan: Da, normal că îmi amintesc; era un set destul de nasol, care, de altfel, mi-a şi fost furat la ceva timp după ce l-am achiziţionat; îl depozitasem în ceva pivniţă şi a dispărut de acolo. Dar, ce pot sa zic… m-am folosit de el cum s-a putut. That’s that, ca să zic aşa.

MM: Ce echipament foloseşti în momentul de faţă?

Răzvan: De câteva luni folosesc un kit SONOR 3007 9-ply Maple shell, combinat cu un snaredrum SONOR Danny Carey Signature. Dacă tot m-ai întrebat, o sa dau şi toate specificaţiile: 22×17,5” kickdrum, 10×8’’ + 12×8” toms, 16×16” floor tom, 14×8” Danny Carey bronze signature snaredrum. Pe partea de hardware (stative), folosesc SONOR 400 Series cymbal stands, iar pedalele sunt Pearl Eliminator 2002C. Cinelele pe care le folosesc sunt SABIAN (14” AAX Metal Hats, 18” AAX-plosion Crash, 19” AAXtreme Chinese, 20’’ Hand Hammered Leopard Ride) şi STAGG (6” Light Bell Black Metal Series si 6.5” Medium Bell Black Metal Series).

Sunt foarte fericit şi onorat de faptul că începând cu data de 6 octombrie, numele meu (şi implicit cel al trupei în care cânt) apare la secţiunea „Endorser” pe site-ul oficial SONOR. Vreau să le mulţumesc oamenilor de la Morsound.ro (Răzvan, Dragoş, Rareş) pentru că au făcut posibil acest lucru şi, în aceeaşi măsură, vreau să le mulţumesc tuturor celor care ne-au ascultat în toţi aceşti zece ani. E o chestie de reciprocitate în aceasta ecuaţie, şi mă simt recunoscător că am ajuns aici.

MM: În anul 2000, când aţi pornit la drum cu Luna Amară, te gândeai că trupa va ajunge să sărbătorească un deceniu de existenţă şi că va deschide pentru Alice in Chains sau Ozzy?

Răzvan: Mi-am pus şi eu de multe ori întrebarea asta, să ştii. Sincer, nu am crezut că se vor întâmpla atâtea chestii frumoase; nu mă înţelege greşit, mi-am dorit mereu să cânt într-o trupă care să aibă concerte multe, să fie percepută ok la nivel cât mai larg, însă aşteptările mi-au fost oarecum depăşite. În primul rând, sunt bucuros că am rămas împreună după atât timp; asta mi se pare cel mai greu lucru când eşti într-o trupă. E vorba de multă răbdare, de compromisuri (uneori), de perseverenţă. Uitându-mă înapoi, cred că nu aş schimba nimic. Cred că am reuşit să trecem cu bine peste tot ce s-a întâmplat negativ în trupă de-a lungul timpului (schimbările de componenţă, plecarea managerului, etc). Iar acum, că sărbătorim zece ani de existenţă ca trupă, asta mi se pare incredibil de frumos. Simt, cumva, că suntem mai puternici ca niciodată.

Anul ăsta cred că a fost anul cu cele mai importante deschideri de concerte pentru noi. De-a lungul timpului am mai cântat cu trupe mari, gen Paradise Lost, Clawfinger, Amorphis, HIM, etc, însă primul pas cu adevărat mare pe care l-am făcut a fost anul trecut, când am deschis concertul Faith No More; nu vreau sa iţi zic ce emoţii am avut în ziua aia, când am cantat acolo, când am văzut concertul FNM şi, mai ales, când am avut ocazia sa îi cunoaştem pe aproape toţi membrii trupei. Pe moment, am zis că ceva mai tare de atât nu cred că se poate, însă anul ăsta mi-a/ne-a fost dovedit contrariul: nu cred ca va exista în România concert/festival mai tare decât Sonisphere. E destul de greu de pus în cuvinte ce am simţit când ne-a fost confirmata prezenţa acolo, în line-up. Au fost două zile de vis (în prima zi de festival nu am putut fi prezenţi în public pentru că am avut concert la Galaţi), două zile în care am avut şansa să stau puţin de vorba cu Kerry King, cu Dave Lombardo, cu Tom Araya (Slayer), cu William Duvall (Alice In Chains), cu Roy Mayorga şi Corey Taylor (Stone Sour) sau cu Christoph Schneider (tobarul de la Rammstein). Încă nu îmi vine să cred că toate astea s-au întâmplat şi, mai ales, că am avut onoarea să deschidem ultima zi a Sonisphere-ului.

Cât despre prezenţa noastră în cadrul concertului lui Ozzy Osbourne, ce pot sa iţi spun? Un alt vis împlinit, mai ales ca toţi din trupă ascultăm Ozzy de pe vremea când eram în liceu. Aşadar, ca să iţi răspund la întrebare, nu, nu prea credeam că o să ajungem sa cântăm pe aceeaşi scenă cu trupele astea, dar uite că totuşi s-a întâmplat.

MM: Care sunt lucrurile care au făcut ca muzica voastră să rămână relevantă la zece ani după înfiinţare?

Răzvan: E o întrebare destul de grea şi cred că cel mai bine ar putea să răspundă cei care ne ascultă🙂. Probabil faptul că am încercat să rămânem sinceri faţă de noi înşine şi faţă de public a ajutat într-o mare măsură ca piesele+versurile noastre (le pun pe acelaşi plan, pentru că pentru mine textele unei piese contează cam la fel de mult ca muzica) să nu îşi piardă din însemnătate.

MM: În opinia ta, cam care sunt principalele borne din activitatea trupei până în momentul de faţă?

Răzvan: Cred că lansările celor trei albume sunt punctele de reper majore pentru noi, ca trupă. Fiecare album are o însemnătate anume în activitatea trupei, şi fiecare reprezintă un pas logic în istoria trupei. „Asfalt” a apărut cu o oarecare întârziere, şi la momentul respectiv cam toate piesele de pe acest album erau cunoscute (asta e o chestie cu două tăişuri), „Loc Lipsă” a fost un album pe care am experimentat mult mai mult decât pe precedentul (am şi schimbat chitaristul; a plecat Petru şi a venit Vali), am avut şi trei featuring-uri interesante (Andy Ghost/ALTAR, Ombladon/PARAZITII şi Mihai Iordache/KUMM), iar „Don’t Let Your Dreams Fall Asleep” a fost un pas natural pentru noi; mulţi au privit albumul ăsta ca pe o ciudăţenie şi ne-au acuzat ca ne-am comercializat. Personal, nu îl văd ca fiind un album comercial; dacă îl asculţi atent, are nişte părţi destul de alambicate şi nu e neapărat radio-friendly. Se adunaseră prea multe piese de factură mai „acustică” şi am zis să le punem împreuna pe un album. Rezultatul e foarte unitar, după părerea mea. Şi, evident, urmează noul album LUNA AMARĂ, care va fi, şi datorită schimbării de componenta (Mihnea-Andrei a venit în locul lui Vali), un pas într-o noua direcţie.

MM: Cum decurge lucrul la noul album?

Răzvan: De-abia aştept să ne apucăm de înregistrat! Până acum am tot lucrat la piese, şi cred că s-au strâns vreo 10-12, însă vrem să mai compunem, ca să avem de unde alege. Sunt piese mai vechi (compuse acum un an sau doi), piese mai noi, am făcut şi tot felul de permutări între teme, ca să zic aşa. Vrem ca albumul ăsta să iasă foarte bine, şi de aia nu ne-am grăbit să îl scoatem pe piaţă anul ăsta, având în vedere că a trecut un an şi ceva de la lansarea precedentului album. Însă, până la urmă nu ne grăbeşte nimeni, nu suntem sub niciun contract, aşa că nu simţim niciun fel de presiune din punctul ăsta de vedere. Ce pot să zic despre albumul ăsta este că va fi cel mai complet şi complex album LUNA AMARĂ; cel puţin asta simt eu şi sunt foarte mândru de piesele compuse până acum pentru viitorul album. Avem marele noroc că Nick a investit suficient de mult într-un studio al lui şi a cumpărat o groază de scule vintage, asa că nu îmi fac deloc probleme că viitorul nostru album nu va suna cum trebuie. Sunt îndeplinite cam toate premisele ca albumul ăsta să sune fantastic de bine. Ideea e să intram în studio în ianuarie, când oricum e o perioadă cam moartă în materie de concerte, aşa că atunci ne vom putea concentra mai mult pe înregistrări.

MM: Cei care citesc blogul formaţiei ştiu că eşti pasionat de vinil-uri. Ce anume crezi că are în plus acest suport audio faţă de celelalte?

Răzvan: Colecţionatul de viniluri e o pasiune veche de-a mea; practic, primul LP pe care l-am cumpărat a fost „The Black Album” / METALLICA, achiziţionat exact în ziua lansării, din München, în 1991. Cam aşa a început toată treaba, şi de atunci tot cumpăr LP-uri. Ca sa iţi răspund la întrebare, pe mine m-a fascinat căldura sunetului oferit de ascultarea unui album pe vinil; nu se compară cu absolut nimic. Ascultă, de exemplu, „Lateralus” / TOOL pe vinil şi o să vezi (mai bine zis, o să auzi) că există nişte nuanţe acolo prea puţin sesizabile la o ascultare a albumului pe CD.

Pentru mine, un album pe LP e o experienţă unică; ai sunetul ăla cald, eşti nevoit să întorci discul, ai artwork-ul la dimensiuni mai mult decât rezonabile, textele, liner notes-urile, special thanks-urile… Sigur că şi un CD original iţi prezintă cam acelaşi lucru, însă LP-ul iţi da acel extra kick. E mai old school, însă nu mi se pare deloc învechit. Cred că înţelegi ce vreau să spun, mai ales că ştiu că tu şi cu mine suntem din aceeaşi tabără când vine vorba de LP-uri🙂.

MM: V-aţi gândit să editaţi albumele Luna Amară pe vinil?

Răzvan: Ne-am gândit în primul rând sa reeditam primele doua albume pe CD, pentru că a existat şi există cerere în continuare („Asfalt” e sold-ut, din câte ştiu, iar „Loc Lipsă” mai apare din când în când de vânzare pe diverse forumuri, dar e de negăsit în magazine), însă cei de la Roton se pare că nu prea sunt interesaţi de chestia asta. Nu am înţeles exact de ce; poate e dezinteres, poate e pură ignoranţă. Nu ştiu.

Cât despre editarea lor pe LP, cred că ar fi doar o plăcere pur personală. Eu şi cu Mihnea-Andrei ni le-am cumpăra din când în când🙂 şi le-am face cadou prietenilor. Nu există piaţă pentru LP-uri în România, din păcate. TEP ZEPI şi ALTERNATIV QUARTET sunt două trupe care şi-au editat un 7”, respectiv un album pe LP. Tot respectul pentru ele.

MM: Acum la final, ai ceva să le transmiţi fanilor formaţiei?

Răzvan: Vreau să le mulţumesc foarte mult că ne-au fost parteneri de călătorie în toţi aceşti ani, că ne-au oferit sprijinul lor şi că au crezut în noi. Contează foarte mult să ştii că există oameni care chiar te ascultă şi la care ajunge şi măcar o mică fărâmă din ce ai tu de transmis, indiferent că e vorba de muzică sau de versuri.

Site oficial Luna Amară: www.luna-amara.ro



5 gânduri despre &8222;Interviu LUNA AMARĂ&8221;

    • Expirat zice:

      Cerere

      Subsemnatul am cumparat un album Luna Amara intrucat beat fiind am vrut sa intru intr-o crasma unde canta respectiva trupa si a trebuit sa platesc si beletul si albumul. Albumul era expirat, data de valabilitate a produsului fiind mult depasita, produsul mirosind puternic.
      Rog pe aceasta cale ca trupa sa respecte garantia calitatii pe care sustin ca o ofera si sa isi primeasca produsul expirat inapoi iar eu sa imi primesc contravaloarea a doua pachete de tigari cat costa produsul. Banii nu sunt multi iar eu inteleg ca din vanzarea de produse expirat nu se poate face profit dar e o chestiune de principiu.
      Intr-adevar se fac multe la betie dar asemenea erori trebuie reparate.

      Cu stima
      Expirat Blidariu

  1. stimabile Expirat Trancanescu, nu e problema noastra ca dumneata iti petreci timpul liber in stare de ebrietate. dar, ca niste oameni care dorim sa respectam garantia calitatii pe care sustinem ca o oferim, te invitam sa vii sa iti iei banii inapoi (sunt, totusi, 2 pachete de tigari!) de la urmatorul concert pe care il vom avea la domnia ta in oras (nu stim care e acela, insa banuim ca ne vei anunta dumneata). pana atunci, mai incet cu alcoolul.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s