Interviu cu Cristina Moraru [JUNETRIP/DRYWOOD]


Salut, Cristina. În primul rând îţi mulţumim pentru disponibilitatea de a ne acorda acest interviu. Pentru început, am vrea să te întrebăm ce anume ţi-a stârnit pasiunea pentru jazz/fusion?

Cristina M: Salut! Eu vă mulţumesc pentru atenţia şi interesul acordate🙂.

Nu aş putea spune, din păcate, dacă pasiunea pentru jazz este o opţiune conştientă sau dacă ea a survenit datorită mediului în care am crescut. În orice caz, în momentul de faţă este o opţiune cu care mă identific total şi care creşte vizibil, printr-un simplu exerciţiu de interpretare… e ca în povestea cu melcul şi coarnele boureşti… nu îţi dai seama dacă tu l-ai cucerit pe el sau el pe tine.

Ce înseamnă improvizaţia pentru tine? Asta dacă înseamnă ceva, desigur.

Cristina M: Improvizaţia e momentul spre care încercăm să conducem piesele, mai mult sau mai puţin gentil, în funcţie de caz… oricât de fine, respectiv aride, sunt traseele care duc spre improvizaţie, ele îşi păstrează, întotdeauna, savoarea aferentă prelungirii şi descentrării unor fragmente muzicale care devin docile, dar care privesc în permanenţă cu un ochi înspre zona mai puţin sigură a existenţei lor posibile… există, totuşi, o mare problemă în acest tip de abordare şi anume: unde şi când ar trebui să te opreşti… asta îmi aminteşte oarecum de celebra dilemă psihologică, politică, lansată de filmul „Rebel fără cauză”…oricum…here we are…”On the road” again…

Care sunt artiştii care au exercitat cea mai puternică influenţă asupra ta de-a lungul anilor?

Cristina M: Hmmmm…greu de spus…am să încep cu referenul plăcut şi firesc, care fără numele unor Peggy Lee, Billie Holiday, Dinah Washington, Dinah Shore, Nina Simone, Cab Calloway, Nat King Cole, Jo Stafford, Ella Fitzgerald sau Sarah Vaughan ar suna cel puţin fals… sunt artiştii care au propus, cel puţin pentru mine, acel tip de disponibilitate capabilă să faciliteze începutul unei relaţii cu un gen muzical nou.. mai târziu, digestia mea muzicală s-a arătat favorabilă şi unor solişti cu un dosar muzical nu neapărat mai complex, dar mai concis în privinta exigenţelor.. În momentul de faţă, ascult cu mare plăcere solişti de jazz ca Aziza Mustafa, Maria João, Diana Krall, mai excentricele Yma Sumac şi Sussan Deyhim (pe care le recomand insistent), dar ascult cu la fel de multă plăcere muzică fado şi formaţii indie, în special My Brightest Diamond, Clare and The Reasons, Hope Sandoval, Piano Magic, Blow, Cocorosie, Gregor Samsa etc.

Există vreun artist alături de care visezi să cânţi? Sau să înregistrezi?

Cristina M: Nu m-am gândit la cineva anume… mi-ar plăcea foarte mult să încerc un duet cu o voce masculină… dar, mai mult decât orice, îmi doresc să înregistrez şi să cânt în continuare alături de Junetrip şi Drywood.

Cam care ar fi principalele diferenţe muzicale între Drywood şi Junetrip în opinia ta?

Cristina M: Diferenţele sunt sesizabile, în primul rând, la nivel conceptual. Deşi gurile rele susţin contrariul (pe baza unor pătimaşe glumiţe de hârtie), eu cred în continuare că Junetrip şi Drywood  sunt două proiecte care propun sisteme de receptare diferite şi care îşi propun să articuleze un alt tip de imaginar… rămâne la latitudinea fiecăruia să hotărască despre ce tip de imaginar e vorba… nu aş vrea să îngrădesc dând indicaţii…

Cât de importante sunt versurile pieselor pentru tine? Care sunt principalele surse de inspiraţie şi ce anume doriţi să transmiteţi prin ele?

Cristina M: În ceea ce priveşte versurile, atitudinea mea nu se manifestă unitar, pentru că, în momentul de faţă, unele piese pot fi, după părerea mea, piese fixe, a căror stabilitate e susţinută inclusiv de respectarea unor versuri la care eu, cel putin, ţin foarte mult, deoarece ele reprezintă, pentru mine, un prim contact cu piesa, contact pe care fie nu vreau, fie nu pot să il uit. Deşi la prima vedere ar putea părea rutină, acest ritual al versurilor este, de fapt, dimpotrivă, o comemorare a unei intimităţi care îşi propune să alunge rutina. Mai mult de atât, fiind vorba de un întreg harem de piese, eu, cel puţin, nu aş putea invoca plictiseala… Dar mai sunt şi piesele nepremeditate, cărora nu le-am rezervat versuri, pentru că aceste piese pornesc dintr-o colaborare spontană, care îşi propune un alt tip de comunicare. În acest caz, articulez orice îmi vine în minte, indiferent dacă ceea ce încerc să evoc este o prelungire inexistentă a unui cuvânt deja existent, un colaj format din mai multe cuvinte provenind din una sau mai multe limbi, sau un cuvânt inexistent. Nu intenţionez să ordonez sau să înţeleg ceea ce spun şi sper ca nici publicul să nu recurgă în mod insistent la acest tip de ordonare care, cel putin pâna acum, a dat greş… oricum, în cel mai rău caz, încercarea s-ar putea solda cu o gamă haioasă de cuvinte a căror aliniere ar putea starni râsul… Sunt şi piese fixe, ca Lolita FM, în care am păstrat un refren fix, iar restul piesei am preferat să rămână deschisă dezbaterilor lingvistice de moment.

În cazul pieselor premeditate, inspiraţia poate fi rezultatul unor experienţe din trecut, a rememorării unor fragmente din cărţi, filme sau picturi preferate

Am observat că la concerte te pictezi pe faţă. Ce semnificaţii are pentru tine acest mod de manifestare?

Cristina M: Machiajul nu este doar un accesoriu care îşi propune să corijeze ceea ce muzica nu reuşeste să exprime. El este, pentru mine, în primul rand un alibi, un suport moral, dar mai ales un element care întregeşte starea mea de moment.

Aveţi în plan înregistrarea unui material de studio cu vreuna dintre formaţii în viitorul apropiat?

Cristina M: Despre planuri nu aş putea spune prea multe, nu din superstiţie, ci pentru că, după părerea mea, trebuie, în primul rând, să devenim mai compacţi şi mai elaboraţi în ceea ce priveşte concertele… apoi, se va putea discuta şi despre înregistrări…

Este muzica doar un hobby „de studenţie” sau te vezi făcând asta peste 30 de ani?

Cristina M: E mult mai mult decât un hobby. Muzica a devenit, în ultimul timp, scopul meu ultim. Aceasta se datorează foarte mult şi colaborării, incredibil de fericite pentru mine, cu Junetrip şi Drywood. Faptul că am găsit, prin această colaborare, un tip de întelegere şi explicitare muzicală şi spirituală care mă împlinesc, mă face să cred că, cel puţin 30 de ani de acum încolo, voi spera să pot recurge la muzică pentru îndeplinirea unor cerinţe care depăşesc cu mult pretenţiile unui hobby.

Care este scopul tău ultim ca artist?

Cristina M: Pe scurt, acela de a îmi epuiza resursele muzicale în chip cât mai fericit cu putinţă… Cum aş putea face asta? Greu de spus… Găsind, poate, acel mit, acea cultură, care să poată reglementa tot ceea ce în momentul de faţa nu îmi este încă foarte clar…

Drywood sau Junetrip?

Cristina M: Greu de spus… după cum am subliniat şi mai devreme, sunt două concepte diferite şi, prin urmare, jocurile muzicale şi emoţionale pe care le propun se joacă după reguli diferite… Fiecare din cele două formaţii împlineşte o anumită parte din cerinţele mele spirituale pe care cealaltă parte nu le-ar îndeplini cu la fel de multă conştiinciozitate.

http://www.myspace.com/junetrip

http://www.myspace.com/drywoodproject

7 gânduri despre &8222;Interviu cu Cristina Moraru [JUNETRIP/DRYWOOD]&8221;

  1. Neagu Teodora zice:

    Interesant interviul, dar si trupele suna bine,promitator. Azi merg la concert, sper sa fie asa cum cred🙂

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s