Interviu SINCARNATE


Sincarnate este deja un nume cunoscut pentru aproape toţi fanii genului death/doom din România. EP-ul „On the Procustean Bed,” lansat în 2008, a făcut ceva valuri în underground-ul autohton, fiind apreciat atât de public, cât şi de presa de specialitate. De asemenea, în ultimii ani, trupa a participat şi la mai multe concerte şi festivaluri de gen din străinătate, cele mai importante fiind apariţiile la Festivalul de Film „DokMa” de la Maribor (Slovenia), precum şi la Festivalul Gahlen Moscht Open Air din Germania. În momentul de faţă, trupa se pregăteşte de lansarea noului album „As I Go Under,” care promite să fie una dintre cele mai interesante apariţii discografice autohtone ale acestui an. Aşadar, l-am rugat pe Giani, unul din chitariştii formaţiei, să ne răspundă la câteva întrebări în special despre noul album.

Salut. Iată că noul vostru album „As I Go Under” e deja înregistrat, mixat, masterizat, şi gata de lansare, ceea ce se întâmpla în luna octombrie din câte am înţeles. Cum decurg pregătirile pentru lansare?

Multzam pentru invitaţia de a răspunde acestui interviu şi pentru interesul arătat faţă de Sincarnate. În privinţa întrebării tale, fără a face pe misteriosul, deocamdată nu pot da mai multe amănunte legate de lansare, în afara faptului ca va avea loc în octombrie, în cadrul unui festival de gen de la noi [n.r. festivalul Hatework care va avea loc la Bucureşti pe 31 octombrie]. Înregistrările şi mixajul au fost, într-adevăr, încheiate în primăvară dar din lipsă de timp am hotărât să amânam lansarea pentru toamnă, când oamenilor întorşi din concedii le revine cheful să mai iasă la o serată dansantă. Concertele pe care le vom susţine în această toamnă vor fi axate pe noul material discografic, aşa că cei interesaţi se pot aştepta la destule piese în primă audiţie, pentru care încercăm să punem la punct şi aspectele legate de o redare cât mai fidelă a lor (multe din ele includ voci din off sau diverse intro-uri, intermezzo-uri mai greu de redat live). Pe partea tehnică am reuşit să mai îmbunătăţim backline-ul, pe el am şi tras, deci live totul se va auzi foarte apropiat de ceea ce poate fi ascultat pe album. Pentru noi adevăratul eveniment în sine este însă faptul că „As I Go Under” va vedea „lumina” presei de multiplicat.

Cum ai descrie albumul din punct de vedere muzical?

Aş putea spune simplu că „As I Go Under” e un album de death-doom dar aş minţi prin omisiune oprindu-mă aici. Sunt influenţe integrate în muzica de pe album care nu mai pot fi trecute cu vederea, şi, deşi nu deplasează muzical trupa spre un alt gen, în mod sigur nu o ţin cantonată în ce am făcut deja pe „On the Procrustean Bed.” Compoziţional s-a pus accentul pe un balans între abordarea cunoscută, mai old-school a genului, pe care am avut-o şi până acum, şi elemente noi, din alte genuri muzicale, chiar din afara metalului, ce împreună cu sound-ul, destul de actual după părerea mea, arată măsura în care am reuşit să ne depăşim propriile limite.

La extreme, din punct de vedere muzical, „As I Go Under” merge de la funeral doom, destul de pregnant pe „Rituals of Obnubilation” sau difuz pe „Doomed As We Are,” până la piese cu accente de black metal precum „I Defy Absurdity” sau death metal pe „Acedia – Tristitia de Buono Spirituali.” Liantul dintre piese rămâne atmosfera melancolic-depresiva pe care am încercat sa o transmitem întotdeauna, cu mici ieşiri în decor.

Ce ai putea să ne spui despre universul liric al acestuia?

Întotdeauna mi s-a părut că metalul extrem are foarte mult de suferit din cauza atât a standardelor industriei (growl = nu contează ce cânţi că oricum nu se înţelege) şi apoi a prejudecăţilor propagate în cadrul curentelor mainstream (în metal se cântă doar despre moarte, sânge şi cadavre). Bineînţeles, e o exagerare, şi există destule trupe cu versuri absolut decente; ce doream însă sa subliniez e faptul ca accentul tinde să cadă în metal pe muzică şi mai puţin pe „universul liric”, cum l-ai denumit.

În cazul nostru, versurile contează foarte mult, şi vin să adauge muzicii o cu totul altă dimensiune. Vom fi probabil acuzaţi în continuare de „cripticism” în versuri fiindcă acestea nu sunt facile (nu exprimă „trăiri interne şi emoţii personale”, scuza comuna pentru a nu spune nimic) şi fac apel permanent la mituri, alegorii şi parabole mai mult sau mai puţin cunoscute, pentru a face cât mai universal şi accesibil un mesaj pe cât de simplu, pe atât de greu de acceptat.

Dacă la o prima vedere „On the Procrustean Bed” încerca liric să transmită cum se vede lumea din jur în clipa în care eşti conştient de modul în care societatea te condiţionează, „As I Go Under” identifică unele din cele mai pregnante, constante şi distrugătoare prejudecăţi umane, „orbiri” însuşite fără nicio judecată şi, mai rău, perpetuate şi impuse generaţiilor viitoare. Mesajul ce prinde formă dincolo de acest aparent mic compendiu al tarelor psihologice umane rămâne să fie descoperit de fiecare în parte.

Ca un lucru interesant, tot ce ţine de acest album, de la titlul sau la titlul fiecărei piese în parte, ordinea lor, numărul pe care îl ocupa fiecare piesa în playlist, influentele recognoscibile din anumite ritualuri religioase sau chiar greşelile de scriere…nimic nu este întâmplator. Totul face parte din „cheia” spre un alt nivel de interpretare a mesajului. Acest mod de a condiţiona accesibilitatea mesajului protejează însă, într-o oarecare măsură, exact pe cei ce vor fi tentaţi să ne acuze de simple exerciţii de hermeneutică.

Aţi ales să lucraţi cu Jeremy Krull pe partea de mixaj şi masterizare. Cum aţi ajuns să colaboraţi cu el şi care a fost aportul său la definitivarea sound-ului?

Având experienţa înregistrării primului EP în spate şi ceva încercări în „regim propriu”, aveam o idee foarte clară despre cum nu trebuie să sune şi una clară despre ceea ce ne dorim în legătură cu sound-ul albumului. O problemă în cazul nostru este şi numărul instrumentelor din trupă, mai ales datorită faptului că rareori împart aceeaşi partitură, şi bineînţeles ne doream ca fiecare să se audă cât mai bine în mix. Era nevoie în primul rând de un om care să reuşească să balanseze atâtea instrumente fără a pierde din forţa compoziţiilor, în acelaşi timp menţinând un echilibru intre chitare, voci, clape şi partea ritmică, lucru destul de dificil de făcut de vreme ce toate instrumentele sunt interdependente în mix, o uşoară modificare a unuia singur debalansând întregul.

Ideea salvatoare i-a venit clăparului nostru, Cristi, care a pornit un fel de test pe un foarte cunoscut forum de sunetişti de afară – a urcat track-urile de la o piesă de pe album şi a cerut mix-uri de probă forumiştilor, urmând să încredinţăm mixul şi masterul albumului celui care ne convinge. A fost destul de greu să facem aceasta alegere, am avut destul de multe propuneri şi e de necrezut (pentru mine cel puţin) în ce măsură inginerul de sunet poate schimba feeling-ul unei piese: am primit mixuri ce mergeau de la un sound de death metal old-school până la cel mai pur sound de Gothenburg… Jeremy intuise însă cel mai bine direcţia în care mergem. Nu în ultimul rând, prezenta garanţii de seriozitate, având un studio profi şi un portofoliu serios. Faptul ca mixa şi alte tipuri de muzică a mai constituit un avantaj din punctul meu de vedere (când am aflat ca a terminat Berkley-ul am înţeles şi de ce mix-ul lui mi-a atras atenţia din prima).

Rezultatul poate fi apreciat de oricine, până la momentul lansării albumului, prin intermediul pieselor postate pe myspace, bineînţeles, în limita calităţii permise de streaming-ul lor. Personal cred că a reuşit sa menţină mixul pe linia foarte fină de demarcaţie dintre un balans ce lasă fiecărui instrument loc să se exprime şi o dinamică cât mai bună a întregului, menţinând tensiunea dintre ele şi agresivitatea ce o implică.

Ce aşteptări aveţi de la „As I Go Under”?

Dificilă întrebare… Pe de o parte, aş fi ipocrit să susţin că nu mă interesează posibilele reacţii ale celor ce vor alege să asculte albumul, pe de altă parte, sunt conştient că albumul n-ar fi fost ceea ce este dacă ar fi fost realizat vizând aceste reacţii. Exprimarea artistică este în sine una solipsistă, atâta vreme cât rămâne una originară, iar întâlnirea cu receptorul are loc în măsura în care reuşeşti să diluezi (mai bine spus, sa înalţi) experienţa personală la nivel universal.

Nu pot decât să sper ca unii vor face efortul necesar pentru a se bucura de acest album în totalitatea lui. Deşi sinceritatea nu este o garanţie a calităţii, „As I Go Under” este un album anacronic de sincer şi personal. Cum gusturile nu se discută, cel mai rău scenariu ar fi cel în care albumul nu generează niciun fel de reacţii, dar asa cum îl văd eu, se înscrie oarecum în genul „love it or hate it”. Cale de mijloc nu prea este.

Cum se desfăşoară procesul creativ la Sincarnate?

De obicei cine are o idee de riff sau linie muzicală vine cu ea la sală şi începem sa „brodim” împreună pe baza lor până când prind o formă agreată de toată lumea. Aici fiecare are ceva de spus, dezvoltând partea sa de instrument în ce fel crede de cuviinţă pentru a da cât mai bine în întreg. Eu încerc apoi sa păstrez balansul între instrumente, având în vedere şi linia vocii, când pun pe hârtie forma finală a piesei. Aceasta nu este însă o reţetă pe care o urmăm neapărat, lucrurile se pot întâmpla diferit, în funcţie de inspiraţie şi moment.

Ce echipament aţi folosit la înregistrări?

Nimic extraordinar şi care nu poate fi cumpărat şi de la noi, la un preţ rezonabil. Un amplificator pe lămpi Bugera 333XL dublat de un cabinet 4X4 Harley Benton, o interfaţă M-Audio, microfoane Shure pentru preluarea chitarelor şi T-Bone pentru înregistrarea tobelor, trei sau patru chitare acustice (nu mai ştiu câte am încerca până am reuşit să găsim una care nu falsează), un talger, câteva monezi de 50 de bani… cam asta ar fi tot. Restul e mâna lui Cristi care a supervizat înregistrările, şi bineînţeles, mai târziu, a lui Jeremy Krull.

Coperta albumului este realizată de binecunoscutul Costin Chioreanu. Ai putea să ne descrii conceptul din spatele acesteia?

Costin s-a întrecut pe sine însuşi cu această lucrare, iar coperta de la „As I Go Under” este modul în care el a transpus în imagini propria viziune asupra ceea ce noi dorim să transmitem prin acest album. Lucrarea iese din canoanele obişnuite ale genului, e provocantă, naivă şi deconcertantă la o prima vedere, bogată însă în trimiteri şi subtilă în aluzii.

Ca orice „opera aperta”, permite diverse interpretări şi cea pe care o pot da eu e doar una personală: un personaj ce e pe cale sa facă trecerea între două lumi însă a rămas încremenit în proiect datorită propriilor limite. Anumite detalii trimit la piese anume şi întreg conceptul este o reflecţie asupra mesajului albumului. Personajul principal are capul întors spre trecut, ochii închişi, conştiinţa şi propria-i suficienţă de sine îl trag spre patul din care, de fapt, n-a putut să se ridice niciodată (On the Procrustean Bed).

Privind coperta excelent realizată şi ascultând cele trei piese noi pe care le-aţi pus la dispoziţia fanilor pe pagina Myspace, e destul de lesne de concluzionat că totul se află la cote ridicate în ceea ce priveşte noul vostru album. Câte sacrificii implică atingerea unui asemenea nivel calitativ?

În privinţa coperţii, doar Costin ar putea să-ţi răspundă la întrebare, eu mă întreb încă „cum?!”

În ceea ce ne priveşte, doresc să evit pe cât posibil uzitatul stereotip cu „cât am muncit şi cât am mai suferit” şi îţi voi spune doar ca „As I Go Under” se poate recomanda singur, fără vreun sprijin lacrimogen din partea noastră. Nu interesează pe nimeni câte „ore, lacrimi şi sudoare” ai investit într-o astfel de intreprindere, ci dacă albumul sună bine, iar în acest caz, da, sună bine, fără nume răsunătoare pe coperţi şi sume ameţitoare investite în acest gen de reclamă.

În ultimii ani au apărut pe Internet mai multe platforme de promovare/distribuţie precum Bigcartel sau Bandcamp. În ce măsură crezi că ar ajuta acestea trupele româneşti să îşi promoveze propriile creaţii?

Aici chiar m-ai prins în offside şi nu as şti ce să-ţi răspund, de vreme ce acum aud de ele pentru prima oară. Intuiesc că acesta va fi viitorul, în pofida colecţionarilor sau împătimiţilor ce preferă sa ţină în mână un CD tradiţional, dar deocamdată, la nivel de promovare, tot casele de discuri dau tonul, online sau offline. Bineînţeles, orice platformă digitală este un ajutor indispensabil pentru trupe aflate la început şi nu numai, deci în măsura în care putem, vom face tot posibilul să fim cât mai prezenţi şi în mediul virtual. Pe de altă parte, nicio trupă nu a devenit cunoscută doar prin intermediul acestui mijloc, ci astfel a ajuns în atenţia unei case de discuri sau a alteia.

Fără îndoială, dintre toate ţările fostului bloc comunist, Polonia are cea mai dezvoltată şi respectată scenă metal în Europa la ora actuală. Deşi şi România se poate mândri cu câteva trupe metal care au scos albume sau au plecat în turnee în Vest, acestea cam pot fi numărate pe degetele unei singure mâini. Ce anume crezi că îi lipseşte scenei autohtone ca să se apropie de nivelul celei poloneze?

Îmi aduc aminte cu nostalgie că în 1992 îmi cumpăram din Germania „The Ultimate Incantation” a celor de la Vader, exista doar vinil-ul pe care nu aveam la ce sa îl ascult, şi hotărâsem să-l cumpăr după ce erau cei de-acolo să mă dea afară că stăteam de câteva ore ocupând un stand unde puteai să asculţi albumul. Nu prea mai rămâne nimic de spus… doar că au o scenă unde şi cele mai obscure trupe ar rupe scena de la noi în două, acolo fiind trupe de eşalonul 2 sau 3. Personal nu cred ca lipsa sculelor, banilor, fanilor, interesului, deşi foarte adevărate, sunt adevăratele piedici cu care se confrunta scena româneasca. Multă vreme scena de la noi a rămas însă tributară curentelor de afară, chiar în momentele în care acestea erau pe ducă (probabil valul ajungea la noi mai târziu, când la ei deja se întâmpla altceva). Dacă ai ceva de spus, iar muzica este modul în care reuşeşti cel mai bine sa te exprimi, curentele ar trebui să fie ultimul punct de reper de la care să pleci. Mai simplu, cea mai bună idee ar fi sa fii sincer cu tine şi să nu ţinteşti un succes imediat la public. Pe de altă parte, nu putem spune că lucrurile nu se mişcă şi la noi mai bine. Ar fi de ajuns să ne aducem puţin aminte anii 1999–2003 când totul era mort. Pe atunci nimeni nu visa că vreo trupă româneasca va cânta la Wacken sau măcar va avea un turneu în afara graniţelor, deci lucrurile se mişcă şi la noi, iar în ultima vreme chiar bine, şi la nivel discografic. Nu ştiu numere exacte, dar mi se pare că anul acesta este unul din cele mai bogate în lansări de discuri autohtone, unele chiar având ceva de spus şi dincolo de mica noastră scenă, ceea ce nu poate decât sa ne bucure.

Acum la final, ai ceva să le transmiţi fanilor Sincarnate?

Să rămână sinceri cu ei înşişi.

Adresa de Myspace Sincarnate: http://www.myspace.com/sincarnateband

For the English version click here

2 gânduri despre &8222;Interviu SINCARNATE&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s