Interviu Dekadent Aesthetix


Dekadent Aesthetix este una din puţinele formaţii autohtone care au reuşit să se facă remarcate în underground-ul internaţional, editând deja două materiale la case de discuri din străinătate, mai exact un 7” împreună cu cei de la Joyless, precum şi un album de studio. Muzica lor, înscrisă în zona metalului experimental / avangardist, este una de mare calitate şi îi recomandă drept una dintre formaţiile cu un potenţial artistic deosebit. Aşadar, l-am contactat pe Cosmin, vocalistul şi textierul formaţiei, pentru a ne răspunde la câteva întrebări.


Ce semnificaţii are pentru voi numele Dekadent Aesthetix?

Numele trupei reprezintă totemul nostru, iar ca figură de stil este un oximoron cu un puternic ecou baudelairian. Mai întâi ne-am ales numele şi apoi am remarcat strânsele lui legături cu simbolismul propriu-zis francez. Numele ne urmăreşte conturul personalităţii, şi în acelaşi timp se asortează cu temele versurilor. Aceste două cuvinte ce au valenţe opuse reprezintă reflexia noastră – “coincidentia oppositorum.”

Cum ai descrie muzica ce se regăseşte pe albumul vostru de debut?

Materialul nostru de debut surprinde piese compuse în două perioade diferite ale trupei – o perioadă agresivă dominant black metal, dar şi cea a tatonării spre alte orizonturi muzicale. Muzica este anizotropă tocmai datorită faptului că nu abordăm un stil convenţional, deoarece influenţele noastre muzicale sunt diversificate. Pentru că mi-ai pus o întrebare de la care aştepţi un răspuns subiectiv, îţi voi răspunde că albumul nostru de debut este un material energic, cu ruperi/schimbări de ritm, dar şi de genuri muzicale, este o muzică labilă sau poate completă pentru că te trece printr-o paletă variată de sunete. Este un album pe al cărui fundal se află emoţii transpuse-n muzică, o recurenţă de tipul sunet-sentiment.

Care sunt principalele voastre influenţe muzicale?

Se pot remarca încă de la prima audiţie influenţe din sfera metalului dar şi a genurilor muzicale non-metalice precum post-punk, electronica sau alternative. Primele compoziţii au fost puternic influenţate de black metal, iar pe parcursul timpului piesele au îmbrăcat forma unei mixturi de stiluri muzicale diferite.

Ce anume te inspiră atunci când scrii textele?

Inspiraţia provine dintr-o stare de linişte, de repaus, de lâncezeală sufletească. Tocmai din repaus, atunci când timpul pare a sta pe loc, devin singura sursă de energie cinetică, dar  totul se reduce la un paradox atunci când iţi aduci aminte de strânsa dependenţă de timp a vitezei. Sunt inspirat de simţuri pe care câteodată le confund, dar în acelaşi timp consider că nu mă mai cunosc şi că vremea să mă redescopăr nu va (mai) reveni. Alienarea individului joacă un rol important în temele versurilor.

Cum aţi ajuns să lucraţi cu celebrul Dan Swanö, cel care s-a ocupat de masterizarea albumului, şi cum a decurs colaborarea?

Ne doream să îmbunătăţim sound-ul albumului deoarece a fost înregistrat precar, nu dispunem de un echipament performant – nici decent măcar, iar ocazia de a lansa albumul la GoatowaRex ne-a oferit şansa de a avea parte de o masterizare „sonoră.” Colaborarea a fost foarte mulţumitoare, chiar am fost surprinşi de modul în care Dan S. a reuşit să ne facă un sound omogen pentru un album cu melodii mixate diferit, cu intensităţi diferite de volum, nu cred că are rost sa intru prea mult în detalii tehnice totuşi. Suntem mulţumiţi de produsul final şi ne bucurăm de faptul că suntem prima trupă din ţară cu care a lucrat Dan Swanö.

Are vreo însemnătate aparte faptul că aţi lansat albumul tocmai în prima zi a anului?

Ar trebui să însemne că am fost cu un pas înainte ( ”.” “!” “?” – alegeţi semnul ortografic). Glumesc. Pot spune că am avut parte de o veste bună într-o zi ucisă înainte de zori, abia atunci am aflat şi noi, în prima zi din noul an. Păcat… pentru că nu ne-a ajutat să scăpam de mahmureală.

Ambele voastre materiale discografice de până acum – split 7”-ul cu Joyless şi albumul de debut omonim – au fost editate de case de discuri din străinătate, mai exact Dismal Cursings din Belgia, respectiv GoatowaRex din Australia. Aţi discutat şi cu case de discuri autohtone înainte să semnaţi cu cele din străinătate?

Labeluri româneşti care lansează materiale underground sunt numărate pe degetele de la o mână (de ciung). Varianta de a lansa materiale discografice cu case de discuri româneşti n-a existat, nu ne-am gândit şi nici n-am discutat cu labeluri autohtone în vederea lansării unui material D.A. în ţară. Acest lucru este valabil bineînţeles şi pe viitor.

Contractul cu GoatowaRex e valabil doar pentru albumul de debut sau se extinde şi asupra următorului material?

Următorul album va putea fi scos la orice casă de discuri pentru că nu avem restricţii contractuale cu GoatowaRex.

Având deja experienţa colaborării cu două case de discuri din străinătate, ai putea să ne spui care sunt criteriile pe care o trupă din zona underground din România sau Europa de Est ar trebui să le îndeplinească pentru a semna un contract „afară”?

Nu există condiţii de admitere la casele de discuri din afară, nu sunt reguli ce trebuie îndeplinite şi respectate pentru a reuşi să semnezi un contract. Nu există criterii de la care nu trebuie să te abaţi, ba chiar nu mai cred că trebuie să inovezi muzica pentru a lansa un album. Depinde de noroc şi de starea de spirit a oamenilor care ajung să-ţi asculte muzica, în general chiar nu există o reţetă a succesului.

Sunteţi mulţumiţi de reacţiile de până acum la album?

Am constatat ca există lume care ne ascultă muzica în diferite colţuri ale globului, iar peticul în care suntem cel mai puţin ascultaţi sau cunoscuţi este tocmai ţara noastră (las liber comentariilor). Am avut parte de reacţii pozitive, dar totodată şi de reacţii negative probabil pentru că urechile unora nu erau pregătite pentru un asemenea album. Suntem mulţumiţi deoarece reacţiile pozitive le-au depăşit pe cele negative şi pentru că până acum nu ne-am confruntat cu indiferenţa ascultătorilor decât la nivel „local.”

Aveţi în plan editarea albumul de debut şi pe vinil?

După ce am lansat albumul pe CD am avut mai multe variante de a-l lansa şi pe vinil, dar au existat ori nemulţumiri din partea noastră, ori neseriozitate din partea caselor de discuri. Luăm în calcul lansarea pe vinil deoarece suntem pasionaţi în general de muzica scoasă în acest format, are un caracter elitist, iar calitatea sunetului este net superioară celorlaltor formate.

După colaborarea de succes cu cei de la Joyless – un nume cunoscut în underground – cu ce artişti aţi mai dori să colaboraţi pe viitor?

Ar fi un lucru dificil să alegem să colaborăm cu cineva dacă ni s-ar propune vreodată. La un moment dat am descoperit o trupă germană care s-a înfiinţat de curând, dar ei nu s-au simţit pregătiţi încă pentru o colaborare, deoarece erau proaspăt formaţi şi destul de indecişi în privinţa orientării muzicale pe viitor.

Ce urmează pentru Dekadent Aesthetix?

Momentan o pauză, dar intenţionăm să înregistrăm în viitorul apropiat noi piese cu un sunet îmbunătăţit şi probabil mult mai omogen din punct de vedere al genurilor muzicale abordate. În general urmezi să faci ceea ce-ţi propui pentru a-ţi atinge ţelul, altfel te depărtezi mult de el aşteptând ajutor din exterior.

Componenţa Dekadent Aesthetix:

Emi – toate instrumentele

Cosmin – voce şi texte

Puteţi asculta câteva piese Dekadent Aesthetix aici:

http://www.myspace.com/dekadentaesthetix

Puteţi cumpăra albumul de aici:

http://www.letsrock.ro/magazin/CD-uri-romanesti_78/DEKADENT+AESTHETIX+-+DEKADENT+AESTHETIX_1006.html

Un gând despre &8222;Interviu Dekadent Aesthetix&8221;

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s