KAYO DOT – „Coyote” [Hydra Head]


Există unele formaţii a căror muzică e greu de categorisit, iar Kayo Dot este una dintre acestea. Spre norocul nostru, chiar site-ul oficial ne vine în ajutor în această privinţă, oferindu-ne o descriere laconică, însă destul de corectă. Aşadar, avem de-a face cu un „ansamblu de rock experimental / compoziţie modernă” din New York, urmaşa formaţiei Maudlin of the Well, care a făcut multe valuri în peisajul metalului avangardist / progresiv de-a lungul anilor. Încă de la primul album, Kayo Dot s-a remarcat ca un etalon al experimentării, fiecare album fiind diferit de precedentul, uneori chiar foarte diferit.

„Coyote”, lansat oficial pe data de 20 aprilie, este ce de-al patrulea material de studio din cariera celor de la Kayo Dot. Albumul conţine o singură compoziţie de aproximativ patruzeci de minute, împărţită în cinci părţi distincte. Avem de-a face cu un album conceptual, al cărui univers liric este construit în jurul ultimelor luni de viaţă ale uneia dintre persoanele apropiate ale formaţiei, Yuko Sueta, care a scris şi textele albumului înainte de a pleca dintre noi anul trecut, după o lungă suferinţă cauzată de cancer. Aşadar, acest album conţine unul dintre cele mai introspective, dramatice şi autentice contribuţii lirice aduse vreodată la un album, din orice gen. Muzica este în consonanţă cu universul liric, evocând o gamă variată de stări şi sentimente, de la cele de deznădejde şi disperare la cele meditative, şi axându-se în special pe basul lui Toby Driver, acompaniat de tobe, vioară şi instrumente de suflat. Demnă de remarcat este absenţa cvasi-totală a chitarelor, singura apariţie notabilă a acestora fiind pe cea de-a treia parte a compoziţiei. Conform spuselor formaţiei, muzica ce se regăseşte pe acest material este influenţată în principal de art-goth-ul anilor 1980, precum şi de artişti ca Ornette Coleman, Herbie Hancock sau Scott Walker. Acestora l-aş adăuga poate şi pe Miles Davis din ultima perioadă de creaţie. Tot conform formaţiei, rezultatul final al acestei îngemănări stilistice este crearea unui nou stil – goth-fusion – care reflectă cel mai elocvent universul sonor şi liric al acestui album. De asemenea, grafica interioară, realizată de Toby Driver, este ingenioasă şi sugestivă în acelaşi timp, deci merită menţiune specială.

În concluzie, „Coyote” este un album original, complex, şi plin de dramatism, un album care ne poate face să realizăm cât de important este să îi preţuim pe cei dragi atâta timp cât ei se află printre noi. Este o lecţie de muzică, dar şi de viaţă. 10/10

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s