Conjuncţii ritmico-melodice: Hussain-Meyer-Fleck


zakirÎntâlnirea de gradul trei dintre contrabasistul Edgar Meyer, percuţionistul Zakir Hussain şi banjoistul Bela Fleck este una inedită şi promiţătoare, mai ales prin prin potenţialul muzicienilor. Albumul lor, editat în acest an, The Melody of Rhythm, este un experiment aproape reuşit – ceea ce nu e puţin lucru.

Edgar Meyer posedă deopotrivă eleganţa frazării din muzica clasică şi supleţea improvizatorului. Nu vă aşteptaţi de la el să se comporte ca un contrabasist tipic de jazz. Meyer stăpâneşte foarte bine tehnica arcuşului, abilitate care îi permite să exprime o paletă largă de ritmuri şi armonii. În dialogurile strânse cu tabla, vocea lui se apropie foarte mult de aceea a sarangi-ului, chiar dacă dintr-un registru ceva mai grav.

Zakir Hussain dictează ritmica cu dexteritatea unui miriapod, iar Bela Fleck demonstrează încă o dată că expresivitatea banjoului depăşeşte cu mult graniţele bluegrass. Dansul său suplu vine să caroieze abstract tuşele gri schiţate de contrabas. Percuţionistul indian îşi etalează încă o dată capacitatea de adaptare la diferite muzici, contribuind esenţial la coeziunea trioului şi exemplificând concret cum anume ritmul devine melodie iar melodia ritm (ca două feţe ale aceleiaşi monede de aur).

Suita de trei mişcări orchestrale – care oferă totodată şi titlul albumului – sunt pata de culoare inedită a acestui cd. Nu doar Edgar Mayer se simte în largul său în cadrul acesta simfonic, ci şi Hussain sau Fleck. Orchestraţia are meritul de a nu strica balansul ritmic, exerciţiul simfonic fiind, în cel mai rău caz, interesant în sine – chiar dacă relativ inutil şi prea pompos (pentru gustul meu). Libertăţile improvizatorice nu se prea împacă cu rigoarea unei orchestre simfonice (şi nici nu trebuie). Cele trei bucăţi sunt, din acest punct de vedere, mai degrabă alocuţiuni separate, la o reuniune ONU, decât dialoguri colocviale la o halbă de bere pe terasă.

Restul de şase piese de pe cd, abordate strict în formulă de trio, se mişcă cu repeziciune de pe malurile fluviului Mississippi pe cele ale Gangelui şi înapoi, îndulcind cât se poate de mult amarul „pilulei” simfonice. Remarcatele mele sunt Babar, Out of the Blue şi Then Again. Dacă nu ar fi fost pentru derapajul simfonic, The Melody of Rhythm ar fi fost un album de nota 8/9. Acestea fiind lucrurile, ne mulţumim cu 6 mici bijuterii şi aşteptăm viitoare colaborări – mai îndrăzneţe, sper eu – ale celor trei instrumentişti.

15 gânduri despre &8222;Conjuncţii ritmico-melodice: Hussain-Meyer-Fleck&8221;

  1. Richard Bach zice:

    Aranjamentele pentru ansamblu de jazz și orchestră pot suna frustrant, da. Am fost la Loussier la București, orchestra dusă în spate în primul rând n-a cântat Bach ca lumea. Aranjamentul jazz-simfonic în sine mi-a plăcut ca idee, altfel s-a înțepenit și el din când în când.

    Off-topic, înțeleg că Fleck vine cu trupa în noiembrie la Tim Jazz Fest. E de mers?😀

    • sincer nu ştiu, depinde cu cine vine. mie personal fleck mi se pare destul de unidimensional şi cred că depinde mult de contextul în care se mişcă. e genul ăla de muzică pe care o ai, o asculţi de cîteva ori cu bunăvoinţă şi apoi uiţi de ea.

  2. ora25 zice:

    pe mine bucăţile simfonice de mare thriller şi mister m-au amuzat copios. chiar îmi plac petele de pe acest album, au umor. adică mie mi se pare foarte comic modul în care marea pompă orchestrală e deşirată într-o aţişoară improvizatorică şi luată la croşetat, când de meyer (mai mieros), când de hussain (mai în şuturi). „reuniunea ONU”,”experiment aproape reuşit”,”amarul pilulei simfonice”😀😀 ce te-au enervat! mai lipsea să zici de nuca-n perete.

    (http://rs373.rapidshare.com/files/280839824/Fleck.Hussain.Meyer.SCR.TBM.rar – nici exemple de pe utub nu ne-ai dat, devii tot mai neprietenos, n-ar mai trebui să asculţi muzică de-asta, te influenţează negativ).

    foarte drăguţ, mulţumesc de recomandare. e şi duminică…

    • hihih
      utub cred că nu prea voi oferi. dacă nu reuşesc să vă stîrnesc curiozitatea prin cuvinte atunci mai bine mă las de „meserie”. oricum vă descurcaţi de minune şi singuri😛

      în privinţa aspectului comic el este cu siguranţă prezent, însă nu cred că acesta a fost efectul scontat de ei. cît despre nuca-n perete nu zic nimic pentru că am una acasă🙂 (e de cocos)

      • ora25 zice:

        eu când sper că umorul era voit mă bazez pe minutul 02:56 – 03:… din cea de-a 3-a bucata simfonică😀😀

  3. Lanternativa zice:

    Combinatia simfonic-jazz – in general, nu cea de aici – mi-a adus aminte de Europeana lui Joachim Kühn.

  4. Oh, asta arată teribil de bine!

    Hmm, Hussain a cântat şi cu John McLaughlin într-un proiect fusion numit Shakti. Trei albume lansate în ’70s something, dintre care unul live. Recomand.

  5. Richard Bach zice:

    Poate ai fi de folos la secțiunea ”Indo-Prog/Raga” de pe ProgArchives, că și-așa e băscălită de toți că ”nobody cares„😀

    Și eu mă simt bine când cântă McLaughlin, indiferent de context. Doar cu Mahavishnu încă nu m-am acomodat.

    • 😀
      mai bine aşa că nu-i pasă nimănui că altfel poate se manelizează de tot muzica

      în privinţa lui mahavishnu sunt de acord. e „prea mult”. e bine că a existat dar să nu se mai repete :))

      • Mda nici eu nu mă prea omor cu Mahavishnu orchestra. Shakti sună mult mai fain.

        Discul acesta la care ai făcut recenzie e foarte fain. Nu comentez că nu mă pricep, dar sună incredibil de bine şi închegat.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s