Swod – pur şi simplu, acum


sekundenÎn general, recenziile oficiale tind să aibă titluri pompoase, care să ”sune” bine. Motivele sunt diverse însă ele tind să se restrângă in jurul unui discurs de marketing: prezentăm albumul bine – îl vindem bine. Nu există nume de formaţie care să nu poată fi prezentat, nu există nume de artist care să nu poată fi caracterizat, nu există stil care să nu poată fi catalogat. Identificarea minuţioasă a influenţelor dintr-un anumit album este întotdeauna mântuitoare căci, de multe ori, nefiind în stare să numim prezentul, ne refugiem in trecuturi comune ce nu definesc decât parţial ceea ce auzim, trăim în momentul numit acum. Iar a eşua în definirea acum-ului înseamnă a păşi într-o lume nesigură, ciudată, aproape necunoscută.

Având în vedere gândurile răzleţe de mai sus, am ales să vă prezint proiectul Swod pur si simplu, aşa cum este el doar în momentul în care se ascultă, doar în acum-ul său cel mai intim: pian şi pizzicato electronic, îngheţ şi patinaj (uneori) artistic, decadenţă fin-de-siècle cu răbufniri în ritm de gheizer, voci pierdute, răzleţe, ce se aud de după colţuri, ploi ce vin de jos şi urcă`n sus, umbre de urme şi urme de umbre. Ştiţi, Swod ne aduce aminte de multe lucruri. Şi aş dori să vă spun doar unul dintre ele, unul care m-a izbit în timp ce ascultam Sekunden (2007): în infima perioadă dintre două sunete, se află la fel de multă muzică şi tăcere ca în toate compoziţiile perioadei clasice luate împreună. Ştiu, sună absurd, dar nu este…

Sfatul meu, dacă îmi pot permite aşa ceva, este să ascultaţi Swod (nu au editat ”decât” două albume) cu ochii închişi, întinşi pe podea în camera Dumneavoastră şi, conştienţi de acum-ul clipei, să vă lăsaţi să alunecaţi. Unde? O să vedeţi!🙂

17 gânduri despre &8222;Swod – pur şi simplu, acum&8221;

  1. Richard Bach zice:

    Hai să fiu eu first.

    Bună pledoarie pentru ”momentul” acum. Nu pot să zic că m-a fermecat muzica, dar calitățile pentru clipa de relaxare sau de meditație, recomendate în ultimul rând, există fără îndoială.

  2. ora25 zice:

    piesa ‘patinage’, cu totul preferata de altfel, că am observat că deja s-a instaurat un discurs al preferatelor şi să nu trec pe aşa cu nepăsare, mi-a stricat acum’ul, deşi n-are nicio vină. telefoanele din ziua de azi nu mai sună ‘ocupat’ aşa cum trebuie. de fapt nu mai sună deloc aşa cum trebuie. dispare muzica telefoanelor. câte-un telefon scufundat mai ţârâie printr-un pai gata să ia o gură de mâl. dar e o piesă foarte frumoasă. greierii sunt îngrijiţi bine. pianul e mai aseritv, percuţia îţi mai vâră puţin pământ sub picioare. altfel o lume cu totul lichidă.
    piesele cu atmosfere animaliere prea pronunţate (frost, deer, insects) mi se par cele mai angoasante – ca nişte diorame perfecte în care încep să chiţcăie exponatele dintr-un microsistem artificial. puţin ciudat distribuită repetitivitatea, pe câte-o piesă întreagă, mai puţin ultima sută, marginea, unde apare un mic desen în duct continuu. deci a meritat ascultat până la ultima piesă, deja am zis care. e mai mult patinaj la copcă decât patinaj artistic. deci mulţumim de recomandare.

    hors sujet: cuvântul relaxare ar trebui interzis.

  3. ora25 zice:

    civilizaţia relaxării, năvălind din toate cotloanele media sub toate formele de discurs, întinzându-se şi asupra muzicii, este o mare cană de lapte, un lapte aburind, care dacă nu a asimilat şi vreo două linguri de zahăr parcă nu e lapte cu adevărat… dar să nu ricoşăm!

  4. eu am avut răbdare vreo două zile pînă am adus albumul, dar răbdarea mi-a fost răsplătită
    mie cuvîntu relaxare îmi place. laptele ar trebui prohibit în stare „naturală”

  5. ora25 zice:

    şi mie îmi place cuvântul. mai ales la serviciu. sau în faţa diferitelor facturi pentru utilităţi. îmi displace în schimb extinderea domeniului relaxării.

  6. Lanternativa zice:

    Salut tuturor. Am sa incerc sa fiu sintetic si… conciliator🙂

    Dupa cum s-a observat, m-am ferit sa mentionez in pseudo-recenzia mea piesa preferata din Sekunden. Motivele ar fi mai multe… In general eu privesc albumele pe care obisnuiesc sa le ascult ca pe un intreg. Unele din aceste CD-uri sau vynile au o trecere de la o melodie la alta foarte greu sesizabila, ceea ce face si mai grea/nenecesara transarea resectivei creatii. Lucrurile devin si mai interesante in momentul in care ne aflam in fata unui album in care toate piesele sunt intitulate: Untitled! Si aici cred ca avem de-a face cu un simptom interesant in muzica modern-contemporana experimentala ce cred ca s-ar merita dezvoltat undeva-candva…

    Cat priveste termenul „relaxare” nu vad sa-l fi folosit in pseudo-recenzia mea. Prin faptul ca am sugerat o anumita pozitie – ce poate fi privita ca relaxanta, e drept – am vrut sa subliniez mai degraba necesitatea unei concentrari absolute asupra albumului, nedistorsionata de nimic altceva – de aici ochii inchisi. Ora25 a observat bine faptul ca albumul nu este unul foarte usor de inteles sau relaxant in auditie – tip lounge & Co. Fiecare element isi are locul sau si chiar daca uneori se creeaza senzatia de lost-in-translation, albumul contine un fir rosu narativ destul de evident. Dar, din nou, acesta nu este usor de surprins.

    Inchei marturisind ca m-am bucurat sa citesc ca albumul s-a meritat a fi ascultat.

  7. Richard Bach zice:

    Despre simptomul ciclurilor de piese „Untitled” e posibil sa se vorbeasca in curand, mai pe larg, odata ce un album emblematic va fi recenzat. Sa zicem prin prisma comentariilor, daca textul nu se va ocupa chiar intrinsec de aceasta tema.

    Pozitia e relaxanta, dar si gestul implica relaxare, in sensul de detasare, dupa care urmeaza o noua concentrare, aceea „inward”. Poate se apropie de un paradox, dar eu asa vad „secventa de pasi” oricum.

    Nu am vrut sa spun ca-i „muzica de relaxare”, desi pot garanta ca exista si extrase dintr-o astfel de muzica care nu echivaleaza deloc cu ceva „boring” sau golit de esente. Dar, daca e sa ne gandim la un „camp muzical”, atunci muzica, in cazul asta, se incadreaza (si) astfel, iar „relaxare” e un adjectiv sau o calitate de suprafata. De unde a descoperi frumusetea sau detaliile marunte ale muzicii devine (de fapt, ramane) un efort nealterat.🙂

    • eu de exemplu găsesc foarte relaxant şi albumul slowly we rot, dar sunt convins că alţii nu se simt deloc relaxaţi atunci când îl ascultă :)))

  8. ora25 zice:

    by the way, pe lângă că-s mp3, mai au şi titlurile scrise greşit. deci nu, nu se cheamă „paintage”…🙂

  9. Lanternativa zice:

    @ Richard Bach:

    Acum am inteles mai bine ideea ta de „relaxare initiala”. Iar chestiunea cu descoperirea muzicii in/prin detaliile marunte este absolut deliciosa.

    @ lemak & tuturor: Daca cineva vrea albumul flac il pot ridica!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s