Un Patitucci anamnetic


patitucci upload

Ocazional, lui John Patitucci îi iese câte un album bun. Acesta este cazul şi cu Remembrance, ultimul opus înregistrat sub comanda basistului american. Lipsa pianului îi face mult bine lui Patitucci, iar prezenţa inconfundabilă a saxofonistului Joe Lovano (probabil unul dintre cei mai subestimaţi muzicieni de jazz) este un plus pentru album în ansamblu. Dacă înainte contrabasul lui John Patitucci transpira tehnicitate, acum, în sfârşit, respiră melodicitate. Ceea ce nu înseamnă un recurs la facil, ci o întregire a expresiei muzicale. Complici sunt şi muzicienii ce formează cealaltă jumătate a secţiei ritmice, bateristul Brian Blade şi percuţionistul Rogerio Boccato.

Albumul se deschide cu Monk/Trane, o compoziţie care încă din titlu ne momeşte cu promisiuni pe care nu ezită apoi să le şi satisfacă aproape pe deplin. Un balans uşor schiţat, dar suficient de consistent pentru a permite întreprinderi improvizatorice de calitate, ce aduce destul de bine cu maniera lui Thelonious Monk de a-şi lua libertăţi ritmice. Tema, însă, se apropie mai mult de melodicitatea lui Sonny Rollins decât de torentele coltraneene – nimic supărător în asta, de fapt. Omagiul saxofonistului american este întregit de a treia piesă de pe album, Sonny Side, un swing în tempo mediu bine susţinut de un Patitucci în vervă mingusiană.

Messaien’s este a doua bucată de pe cd, Patitucci schimbă contrabasul cu chitara bas şi balansul monkian cu un groove dansant. Interesant este că Lovano se aventurează mai mult pe această compoziţie, decât o făcuse anterior.

Un excelent exemplu despre cum pot dialoga patru muzicieni este bucata Mali, în care Lovano se mişcă liber şi inspirat pe suprafeţele cu texturi variate construite de ceilalţi trei, iar condimentul etno este presărat doar atât cât trebuie. Însă piesa mea preferată, după câteva ascultări, este Safari, o compoziţie ce se deschide cu contrabasul ce institue parcă balansul savanei. Saxofonul tenor îl urmează, survolând în tempoul mediu al pasului de elefant ierburile africane. Percuţia evocă, una după alta, vietăţi sonore efemere, pe care nu le vei întâlni în nici un documentar NatGeoWild.

În general, sound-ul este unul destul de aerisit, de multe ori chiar meditativ-atmosferic (ca pe Remembrance sau Meditations), lipsa unui instrument armonic puternic (pian, claviaturi) amplificând acest efect de spaţialitate neîngrădită. Vidul acesta invită şi susţine perfect libertăţile improvizatorice. Există muzicieni care au nevoie de o bază mult mai solidă pentru a-şi etala măiestria şi alţii care se simt într-un astfel de mediu rarefiat ca peştele în apă. Lovano este face parte dintre aceştia din urmă, fapt care se simte din plin pe tot albumul. John Patitucci este lăudabil pentru ştiinţa de a fi creat un astfel de vid eliberator şi de a fi ales muzicienii potriviţi. Şi poate că cea mai importantă realizare a acestui cd este faptul că nu se înregimentează cuminte în nişa albumelor de instrument, cum se poate întâmpla de pildă atunci când se întâlnesc în studio „trei tenori” ai chitarei bas, iar degetele scânteiază în dueluri kung fu de prost gust.

Remembrance este un album echilibrat şi plăcut urechii, pe care, dacă nu te lasă mâna să-l cumperi ţi-l doreşti măcar în format flac. (Eu doar zic, nu dau cu paru’.)

27 de gânduri despre &8222;Un Patitucci anamnetic&8221;

  1. lanternativa zice:

    „ţi-l doreşti măcar în format flac” – Cristi, I love YOU so much!

    P.S. Can I Kiss You…?

  2. lanternativa zice:

    S-a terminat perioada cu glumele?!

    ________

    „aşteptăm contribuţii la blog” – Domnii mei, pot cere mai multe info tehnice despre blog pe blog sau trebuie sa va scriu mail personal? Multumesc muuuuuuuult si raman cu respect.

    …a, pardon. Raman cu respect, Lanternativa.

    Ö.Ö

  3. lanternativa zice:

    Revin. Caci, pana la urma, scopul blogului este „cearta” pe muzica buna, nu? ^_^

    Nici eu nu dau cu parul pentru simplu motiv ca nu am par. Acum, ca am pus la punct chestiunile, as vrea sa adresez D-lui Cristi C., autorul recenziei, cateva intrebari:

    1. Termenul anamnetic din titlu m-a pus pe ganduri. In sensul ca nu l-am putut identifica in corpul recenziei. Adica nu am reusit sa fac o legatura foarte clara intre text si trimiterea din titlu. De ce Remembrance reprezinta o anamneza avand in vedere ca nu prea defineste cariera jazzman-ului Patitucci? „Ocazional, lui John Patitucci îi iese câte un album bun.”

    2. „Condimentul etno este presărat doar atât cât trebuie” – Ceata totala. Adica? A, abia dupa vine explicatia cu savana and stuff. Dupa?!

    3. Cum fuzioneaza aceste doua „ziceri”:

    – sound-ul este unul destul de aerisit, chiar meditativ-atmosferic

    cu

    – mediu rarefiat / vid eliberator (vezi contextul in recenzie)

    Adica nu inteleg foarte bine ideea. Ori avem de-a face cu un sound aerisit si, deci, accesibil, ori cu unul complex, capabil sa creeze spatii / medii rarefiate.

    In rest, recenzia mi se pare destul de ok chiar daca cumva trunchiata si fara destula atentie la termeni. In plus, asa cum scriam si pe alte meleaguri, explicarea melodiilor fara a oferi nici macar un cat de mic preview muzical mi se pare a fi echivalenta cu a explica unui orb cum arata culoarea alba. Recunosc insa ca tensiunea astfel creata se mai dilueaza un pic prin referinte la nume extrem de cunoscute de pe scena jazz-ului (Monk, Coltrane…) facilitand astfel niste recursuri (sa zic anamneze?) sonore mai mult decat necesare.

    • 1. anamneză ca metaforă. la platon anamneza e o chestie care trimite deopotrivă la descoperire şi învăţare, dar şi la reîncarnare şi alte bazaconii. nu trebuie să existe o relaţie de continuitate în trecutul recent al personajului. explicaţia titului albumului este simplă, iar patitucci o face în booklet: albumul se naşte dintr-o întîmplare, o repetiţie „ratată” de pianist, în care se regăsesc doar basul, saxofonul şi tobele; sesiunea îi lasă cu un sentiment pozitiv and so on.

      2. expresia „condimentul etno” se referea la piesa „Mali”, al cărui nume mie îmi evocă orizonturi etno.

      3. din punctul meu de vedere este acelaşi lucru: atmosferă, spaţiu, meditaţie şi alte bla-uri metaforice. speram că se înţelege, dar voi fi mai judicios cu epitetele de acum înainte.

      4. recenzia este trunchiată pentru că mi-am dat seama că prea mă întindeam, şi îmi displace acest lucru.
      problema preview-ului musical ştiu că e „spinoasă”, dar „recenzia” trebuie luată cum grano salis. nu sînt critic muzical, nici muzicolog. miza mea, dacă este una dincolo de ludic, este ca cine citeşte să vrea apoi să şi asculte; nu vreau şi nici nu pot să demonstrez că am dreptate cînd calific un album ca fiind aşa şi pe dincolo.
      şi mai încerc să mă feresc pe cât posibil de referinţele la alte nume cunoscute în jazz, atunci când caracterizez o muzică sau alta, pentru că e prea facil şi totodată reductiv.

      sper că te-am luminat cît de cît, dacă nu discuţia continuă liniştită

  4. erată: expresia “condimentul etno” se referea la piesa “Mali”, al cărui nume etc
    se va citi: expresia “condimentul etno” se referea la piesa “Mali”, al cărei nume etc

    mea culpa :))

  5. lanternativa zice:

    „discuţia continuă liniştită” – liniştită & respectuoasă. Clar.

    Multumesc pentru raspuns.

    Ma feresc sa intru prea mult in analiza anamnezei. O sa iau teremnul asa cum l-ai prezentat…

    „din punctul meu de vedere este acelaşi lucru: atmosferă, spaţiu, meditaţie şi alte bla-uri metaforice.” – ok, cel putin acum stiu cam cum te raportezi la spatiul pe care il creaza sunetul, la metafore etc. Bla-uri…

    „încerc să mă feresc pe cât posibil de referinţele la alte nume cunoscute în jazz, atunci când caracterizez o muzică sau alta, pentru că e prea facil şi totodată reductiv” – excelent. Sunt perfect de acord. De multe ori recenzia tinde sa devina o imagine a „absolutei” culturi muzicale a recenzorului, discul prezentat pierzandu-se printre puzderia de nume, influente etc. mentionate.

    M-ai luminaaaaaat🙂

  6. OK, revin şi eu cu clarificări. Deşi am explicat asta, se pare că n-am fost bine înţeles: pe acest blog e vorba de recomandări şi de încrederea în discernământul celui care recomandă. Adică de oameni. Legat de aspectul ilustrării sonore, regret, dar domeniul artistic e singurul în care sunt elitist. Nu sunt adeptul culturii pentru mase, în care publicul trebuie hrănit cu linguriţa şi cocoloşit excesiv. Trebuie să depui un minim efort pentru a primi ce ţi se cuvine. Mie mi-au trebuit 30 de secunde să găsesc albumul pe net şi alte 15 minute să-l downloadez. Sunt convins că Distinşii Cititori ai blogului pot face şi ei asta. Comparaţia cu orbul nu se susţine în niciun fel, căci nu ne adresăm unor oameni care n-au ascultat în viaţa lor muzică, ci dimpotrivă, unor persoane inteligente şi cultivate. Ştiu eu asta. Iar recursul la repere e singurul, cred, care poate evoca sonorităţi. Eu îl voi folosi copios. Sorry, dar aşa funcţionează mintea omului: prin asocieri, adică prin apelul la familiar – n-o să intru în amănunte.
    En fin, sper că vă place butonul cu Muzika Magika: eu l-am creat🙂

  7. lanternativa zice:

    @ Ora25:

    Multumiri! Stii, avem de-a face cu o relatie fatal-demonic-amoniaca: chiar daca eu pot trai uneori fara flac, flacul nu poate trai uneori fara mine. Si tot asa…

    @ Alex:

    Ne place Butonu’ si inca cum. Si cu totii stim ca Alex l-a creat! Si cu totii stim ca Alex va mai crea si alte butoane minunate! Nu-i asaaaaa?😀

    + multe recenzii minunate si catifelate!

  8. ora25 zice:

    mie mi-a plăcut, foarte echilibrat într-adevăr albumul, abia dacă as putea să zic cu mana pe inima care ar fi piesa preferata… nu mi s-a parut dificil, dimpotriva, o atmosfera primitoare, nu stiu daca rarefiata, poate doar aluziva in loc de explicita. foarte bine ai semnalat inspirata absenţă a pianului. de multe ori încălecările între pian şi saxofon mi se par insuportabile. astfel că plăcut Lovano. s-a plimbat frumos, foarte frumos desenată şi plimbarea si linistea din jurul ei. Messaien’s şi Play Ball cred că sunt preferatele mele, deşi asta cam forţat – albumul arată într-adevăr a întreg.

    • Mie mi se pare foarte inspirată semnalarea de către tine a importanţei semnalării de către cristi a lipsei pianului. Nu oricine s-ar fi oprit asupra ei… deşi e vitală. Subscriu deci.

  9. ora25 zice:

    da dar nu l-am lăudat pe patitucci destul!:) e mare lucru să tricotezi linişte la contrabas şi chitară bas! şi s-o faci să fie ea, liniştea, mai linişte decât dacă ar umbla celelalte instrumente de capul lor. Şi fără să le dai la o parte: păzea! fiţi atenţi la mine! taci tu, să zic eu.

    gata!🙂 îmi părea rău aşa că n-am zis.

  10. ora25 zice:

    sunteţi foarte simpatici şi destul de comici🙂. nu, mulţumesc, nu m-aş pricepe. aşa câte o impresie, vreo bucurie sau vreo ciudă, comunic cu plăcere şi probabil cu destulă candoare; dar recenzii în niciun caz. nu, nu, deloc, deloc. n-am ascultat destul, n-am citit destul.

    e foarte bun şi frumos cum scrieţi voi, chiar foarte. (mă gândeam că poate ar fi bine să aduceţi şi cronicile gărânelor aici). by the way, titlul recenziei e mână-n mână cu titlul albumului, între soundul „aerisit, de multe ori meditativ-atmosferic” (creat de întreaga trupă) şi „mediul rarefiat/vid eliberator” ocazionat/creat de Patitucci nu văd nicio contradicţie, condimentele şi trunchierile sunt la locul lor.
    ce mi se pare mie, ca cititor de recenzie, cel mai important, este că locul/muzica în care ajung nu diferă de cel la care mă aşteptam să ajung, citind textul. e foarte frumos să poţi avea încredere în indicaţii şi să aştepţi altele noi.

    • dacă perseverezi pe drumul ăsta laudativ sigur vei primi un exemplar din „fascinaţia sorţii”, pardon a morţii😛

      să nu zici că nu te-am avertizat

  11. ora25 zice:

    🙂 aaa primesc cu maxim interes şi laud cât se poate de dezinteresat.

    acuma ştiu că altfel ar fi să te laude, de exemplu, un super specialist, renumit pentru zgârcenia cu care împarte complimente… dar n-am ce-ţi face, tu ai zis că eşti curios cum receptează lumea.

  12. Banat-jazz24h zice:

    Incantator album…O clipa am avut senzatia ca reascult „Mahdi Milla Rhythm’n’Jazz Company”…Cu siguranta, avem o toamna bogata…

    • anul acesta a fost parcă mai slab în albume de excepţie. poate ne salvează toamna, într-adevăr.
      Mahdi Milla Rhythm’n’Jazz Company nu am ascultat, însă voi săpa pe net.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s